OFICIUL NATIONAL AL BURSELOR DE STUDII ÎN STRAINATATE ORGANIZEAZA, ÎNCEPÂND CU SEMESTRUL AL II-LEA AL ANULUI UNIVERSITAR 2005-2006, FORUMUL BURSELOR DE STUDII ÎN STRAINATATE. ACTIUNEA SE DESFASOARA SUB FORMA DEZBATERILOR, CU CONDUCERILE UNIVERSITATILOR DIN ROMÂNIA, CU STUDENTII ACESTORA, PRECUM SI
Stiri Educatie
Greva generala din invatamant a adus 1,1 miliarde euro in plus la bugetul educatiei, iar noul ministru Mihail Hardau a anuntat ieri ca toti banii merg direct in scoli si universitati, dar numai prin programe concrete. Cei mai bucurosi vor fi elevii si profesorii din mediul rural, care vor beneficia
SEMINARUL NATIONAL PENTRU CALITATEA MANUALELOR SCOLARE: vineri, 13 ianuarie 2006, între orele 10.00 17.00, Scoala Superioara Comerciala N. KretzulescuMinisterul Educatiei si Cercetarii, prin Consiliul National pentru Evaluarea si Difuzarea Manualelor (CNEDM), organizeaza în parteneriat cu
Ministerul Educatiei a aprobat Metodologia privind miscarea personalului didactic din învatamântul preuniversitar în anul 2006.Potrivit noii metodologii, pretransferarea se realizeaza la cererea cadrului didactic, respectând urmatoarea ordine: în aceeasi localitate, în localitatea de domiciliu si
Siguranta în scoli este o problema despre care se vorbeste foarte mult la minister si se face foarte putin în teritoriu. În unele judete, paza este asigurata de elevi si profesori. Nici masura de pastrare a unei singure intrari în scoala nu a fost luata peste tot. Exista, însa, si judete, unde paza
Începerea scolii aduce noi masuri împotriva gripei aviare, pe lânga demersurile pur informative. Mai precis, scolile din judetele cu focare de gripa aviara trebuie sa amenajeze la intrari covorase cu dezinfectant. De asemenea, la primele ore de dirigentie profesorii trebuie sa-si informeze elevii
Tinerii cu vârste între 18 si 26 de ani, cu studii medii sau care termina liceul pot sa lucreze ca voluntari în Germania, în cadrul programului oferit de Serviciul de Ajutor Maltez si MMSZ, în colaborare cu Initiative Christen fur Europe. Tinerii vor actiona în domeniul social si caritativ (cu
CandidaTii la alegeri sunt barbati. În Senat si în Camera Deputatilor sunt numai barbati. Doctorul e barbat, la fel si pacientul. Politistul e tot barbat, primarul - asijderea. La guvern sunt numai barbati. Asa arata unul dintre manualele de cultura civica pentru clasa a VII-a. Potrivit unui studiu
Un profesor malaysian în vârsta de 42 de ani a predat timp de 88 de ore lectii de gramatica, compunere si literatura mai multor sute de copii împartiti în 30 de clase, potrivit BBC. Dupa ce si-a terminat lectia record cu durata de patru zile, A. Elanthevan a declarat ca îl doare spatele pentru ca a
În perioada 1997-2004, populatia scolara si numarul unitatilor scolare au scazut continuu, cu oscilatii pe niveluri educationale, releva un sondaj al Institutului National de Statistica (INS), preluat de Rompres. Desi nivelul natalitatii a fost scazut, numarul de copii înscrisi la gradinita a