Conform calendarului de organizare si desfasurare a tezelor cu subiect unic, vineri, 15 februarie 2008, elevii de clasa a VII-a si a VIII-a, amanati in primul semestru, vor sustine proba de limba si literatura materna la care sunt asteptati sa participe peste 600 de elevi din 18 judete. Acestia vor sustine, in functie de optiunea fiecaruia, teze la limbile maghiara, germana, ucraineana, sarba si slovaca.Extragerea variantei de subiect din cele 10 elaborate de Centrul National pentru Curriculum si Evaluare in invatamantul Preuniversitar (CNCEIP) este programata la ora 8.45, la sediul acestei institutii, in prezenta Comisiei Nationale de organizare. in intervalul orar imediat urmator, cele aproximativ 200 centre de comunicare din tara vor prelua, decripta si multiplica variantele de subiect. Acestea trebuie distribuite catre unitatile de invatamant pana la ora 11.30. Proba este programata sa inceapa la ora 12.00, iar durata sustinerii este de 2 ore din momentul primirii subiectelor de catre fiecare elev.Subiectele sunt elaborate in cadrul Centrului National pentru Curriculum si Evaluare in Invatamantul Preuniversitar, conform programei scolare parcurse pana la data desfasurarii tezei, in conformitate cu temele selectate din programa scolara si comunicate scolilor. Calendarul perioadei speciale a tezelor pentru clasele a VII-a si a VIII-a mai contine urmatoarele probe: 20 februarie - limba si literatura romana (ambele clase) si 22 februarie - istorie/geografie (numai pentru clasa a VIII-a). Depunerea contestatiilor va avea loc in data de 29 februarie. Daca, dupa a doua perioada de teze pentru semestrul I vor exista elevi care vor absenta, acestia mai pot sustine probele in sesiunea speciala din lunile mai - iunie.Fiecare lucrare va fi evaluata de doi profesori, altii decat cei din unitatile de invatamant de la care provin tezele. Baremele unice de evaluare si notare vor fi postate atat pe site-ul ministerului cat si pe www.calificativ.ro, dupa desfasurarea tezelor cu subiect unic. Activitatea de evaluare va dura maxim 3 zile. Profesorul care preda la clasa are obligatia de a analiza tezele si rezultatele obtinute, impreuna cu elevii, in perioada stabilita pentru aceasta activitate. Dupa perioada de analiza a tezelor - 5 zile din momentul afisarii rezultatelor - se pot depune eventualele contestatii la comisia din unitatea de invatamant. Profesorul care preda la clasa raspunde, in perioada de analiza a tezelor, de integritatea si de neinterventia pe textul lucrarii scrise. Pentru elevii claselor a VIII-a, media generala obtinuta la tezele cu subiect unic constituie unul dintre criteriile pentru admiterea computerizata in licee si in invatamantul profesional de stat, organizat in scoli de arte si meserii. Media generala la tezele cu subiect unic se calculeaza ca medie aritmetica, cu doua zecimale, fara rotunjire, din notele obtinute la tezele cu subiect unic sustinute doar in clasa a VIII-a.
VINERI, 15 FEBRUARIE: PROBA DE LIMBA MATERNA LA SESIUNEA SPECIALA A TEZELOR CU SUBIECT UNIC
label
Teze nationale
calendar_month
2008-02-14, 00:00
autorenew
2025-10-17, 22:26
history_edu
calificativ.ro