Cum vor fi repartizati in licee absolventii clasei a VIII-a care au promovat Evaluarea Nationala
calendar_month 26 Iun 2014, 00:00
Conform informatiilor transmise de Ministerul Educatiei Nationale privind calendarul de admitere la liceu pentru anul 2014, elevii care au participat in acest an la Evaluarea Nationala vor completa, alaturi de parinti si diriginti, fisele de inscriere la liceu, in perioada 4-8 iulie.

Repartizarea acestora se va realiza in mod computerizat, in functie de mediile obtinute si de optiunile exprimate. Acest algoritm se calculeaza in functie de media de admitere, media la Evaluarea Nationala si media generala din clasele V-Viii. Astfel, notele obtinute la proba de limba si literatura romana, la matemarica si la limba si literatura materna vor conta in proportie de 75% in repartizarea elevilor in licee.

Candidatii din seriile care au absolvit clasa a VIII-a inainte de 2010 si intentioneaza sa-si continue studiile vor fi repartizati in functie de rezultatele obtinute la tezele cu subiect unic pe care le-au sustinut in anul terminal al ciclului gimnazial sau cu testele nationale, in functie de caz.

Astfel, seriile care au absolvit in 2008 si 2009 vor fi repartizate in functie de tezele cu subiect unic sustinute in clasa a VIII-a, iar ceu care au absolvit in intervalul 2004-2007 vor fi repartizati in functie de rezultatele obtinute la testele nationale. Avand in vedere ca probele de la Evaluarea Nationala sunt similare celor din anii precedenti, inlocuirea notelor nu se va face cu dificultate.

Media de admitere la liceu se calculeaza astfel: se aduna media obtinuta la Evaluarea Nationala (sau la celelalte forme de evaluare din anii anteriori) cu triplul mediei generale din clasele V-VIII si rezultatul se imparte la 4.

In functie de optiunile elevilor, acestia vor fi repartizati, in ordine descrescatoare, in functie de aceasta medie de admitere. In cazul in care un elev nu se incadreaza pentru una dintre optiunile bifate, va trebui sa se inscrie pentru o sesiune ulterioara organizata special pentru astfel de cazuri, pentru a candida pentru unul dintre locurile ramase libere. De aceea, Ministerul Educatiei Nationale le sugereaza elevilor sa completeze un numar suficient de optiuni, pentru a evita aceasta situatie.

Sursa foto: maramures.citynews.ro


Sondaj

Ce parere aveti despre noile principii de evaluare a cadrelor didactice?