Rezultate Bacalaureat 2014 MEHEDINTI
calendar_month 07 Iul 2014, 00:00
Ministerul Educatiei Nationale a centralizat rezultatele examenului de Bacalaureat pentru elevii din Mehedinti.

Rata de promovare in judetul Mehedinti este in acest an de 45,28%, mai mica decat anul trecut, cand s-a inregistrat o promovabilitate de 46,94%.

Mirela Pintea Enea, Inspectorul Scolar General al judetului, a declarat ca 52,34% dintre cei 1.777 de candidati inscrisi din promotia 2014 au reusit sa promoveze examenul.

"Noi suntem mult mai buni, vorbim despre colegii nationale de la noi din judet, cum ar fi George Titeica, situat pe primul loc, urmat de Traian, insa contribuie liceele tehnice care ne trag in jos. Se poate mai bine, insa din punctul meu de vedere, voi mobiliza echipa pe care o coordonez in acest moment, toti dascalii din judet, astfel incat la viitoarele examene de acest tip rezultatele sa fie altele", a mai spus Mirela Pintea Enea.