Candidatii la concursul de admitere organizat anul acesta la facultatile din Cluj-Napoca au optat in mare masura pentru specialitati precum jurnalism, comunicare, psihologie, arhitectura, profesii pentru care momentan se gasesc foarte putine oferte pe piata muncii.
"Locuri de munca nu exista in acest momente pentru aceste domenii. Pe juridic avem unul, maxim doua posturi pe luna, in acest moment nu exista niciunul, iar pe domeniul psihologie intr-un an avem maxim 20 de locuri (...) in continuare se fac facultati pe profiluri pe care piata nu le cere. in urmatorii trei ani aceste posturi nu vor fi cerute", a declarat pentru Adevarul Cluj-Napoca, seful Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca, Daniel Don.
Situatia concurentei la admitere arata ca tinerii nu au tinut cont de ce se cauta momentan pe piata muncii, sau spera ca lucrurile se vor schimba in bine.
Astfel, 2.519 de absolventi de liceu au candidat pentru 382 de locuri bugetate la Facultatea de Stiinte Politice, Administrative si ale Comunicarii din Cluj. Departamentul de Stiinte ale Comunicarii, specializarile "Jurnalism", "Comunicare si relatii publice" si "Publicitate", din cadrul acestei facultati, a inregistrat o concurenta-record: 1.712 de candidati pe 153 de locuri subventionate, ceea ce inseamna 11 candidati pe un singur loc.
Topul celor mai cautate specializari continua cu Facultatea de Drept, unde au concurat 6,46 de candidati, pentru unul din cele 166 de locuri subvetionate de stat. Pe primele locuri au fost nu mai putin de patru elevi cu note de 10, iar candidatii sub media 9,71 au intrat la taxa.
La Arhitectura au fost, de asemenea, sase candidati pe un loc bugetat.
La Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei concurenta a fost de 5.53 pe loc.
Potrivit lui Daniel David, seful Catedrei de Psihologie Clinica si Psihoterapie de la Universitatea "Babes-Bolyai" aceste specializari care sunt cautate in ultimii ani ofera absolventilor notorietate, fapt mult mai apreciat decat dobandirea unuei diplome de specialist in chimie sau fizica.
"Tinerii doresc sa obtina totul mai facil. Nu se mai indreapta spre facultati dure, gen chimie sau fizica. Notorietatea si promovarea bat decizia rationala", a spus David.
Detalii despre rezultatele admiterii de anul acesta, dar si subiecte si rezultate din anii anteriori puteti gasi aici.
Candidatii nu opteaza pentru specializari cautate pe piata muncii
label
Admitere facultate
calendar_month
2011-03-22, 00:00
autorenew
2025-10-17, 22:28
history_edu
calificativ.ro