label Stiri Educatie autorenew 2025-10-17, 22:25
Studentii straini de la Medicina dau pana la 1.500 de euro spaga pentru a trece un examen, a sesizat ieri Uniunea Nationala a Studentilor din Romania (UNSR). Tinerii considera ca „bine-cunoscutele atentii” practicate in sistemul universitar din Romania ar trebui sa atraga atentia persoanelor din conducerea Ministerului Educatiei, dar si universitatilor. Pe de alta parte, presedintele Colegiului Medicilor din Romania, profesorul Mircea Cinteza, le-a solicitat studentilor sa ajute la realizarea unor flagrante cu acei profesori de la universitatile de medicina care solicita mita pentru ca acestia sa fie judecati si sanctionati. In urma unor discutii cu studentii din tara, UNSR a constituit un top al „atentiilor” oferite de tineri pentru a promova un examen. Astfel, cei de la Medicina platesc intre 200 si 1.500 de euro, cei de la Drept pana la 300 de euro, cei de la Inginerie intre 50 si 300 de euro. In coada clasamentului sunt studentii de la facultatile cu profil economic, care dau pana la 200 de euro, si cei de la Stiinte umaniste, care platesc pentru un examen intre 40 si 700 de lei, conform UNSR.