Titularizare 2011: Declaratie de presa Oana Badea
calendar_month 19 Iul 2011, 00:00
In primul rand, in ultimii zece ani, demografic vorbind, avem o scadere de aproximativ 600.000 de elevi. Vorbim de o scadere din jurul unui numar de 3.900.000 de elevi. Am ajuns la o cifra de 3.300.000 de elevi. Deci scaderea este simtitoare. Ca atare, resursa umana din sistem a fost reasezata, conform efectivelor de elevi pe care le are sistemul si va dau niste cifre concludente in acest sens si comparative: daca in 2008, sistemul scotea la concurs aproximativ 79.700 de posturi, in 2009 scotea la concurs 74.000 de posturi, in 2010 vedem prima scadere simtitoare si anume aproximativ 54.900 posturi, ca in acest an sa scoatem la concurs cele 47.202 posturi. Daca observati, momentul de scadere brusca a fost momentul de trecere de la anul scolar 2009-2010 la anul scolar 2010-2011 si va reamintesc ca in acea vara a lui 2009, a fost prima eliminare masiva de posturi. Era mandatul doamnei ministru Andronescu si era momentul in care cele 18.000 de posturi au fost eliminate din sistem. Ulterior, vorbim de noua echipa de conducere, a existat o alta restructurare, aproximativ 15.000 de posturi, cea despre care am vorbit in cursul anului 2010. In consecinta, brutal o scadere a numarului de posturi s-a produs la trecerea dinspre anul scolar 2009-2010. Ca urmare avem si o situatie a evolutiei posturilor titularizabile in total posturi pe care le-am scos si din nou aceleasi repere in timp. Din 2008, aproximativ 14.700 posturi titularizabile, in 2009 -13.200 posturi titularizabile, in 2010 si iata scaderea, 5.728 posturi titularizabile, ca in acest an sa scoatem 4.471 posturi.
Observati ca este o asezare corecta, la nivelul efectivelor de elevi pe care le avem. Procentual vorbind, ponderea posturilor titularizabile a fost constanta in 2008-2009 - vorbim de 18% posturi titularizabile, in 2010 - 10% au fost titularizabile. In 2011 vorbim de 9% posturi titularizabile. In ceea ce priveste numarul de candidati inscrisi in acest interval de timp pe care l-am supus analizei avem urmatoarea evolutie. As vrea sa fac precizarea ca este interesant si relevant pentru sistem cati dintre cei care participa la concurs sunt din promotia anului respectiv, deci sunt absolventi ai anului in care desfasuram concursul si cati sunt de fapt participanti in cadrul sistemului la procesul de predare, deja participanti in calitate de suplinitori. Si iata evolutia si ponderile: in 2008 am avut aproximativ 69.000 de participanti la concurs, din care absolventi ai anului 2008 erau 18%, in 2009 am avut din nou aproximativ 69.000 de participanti, ponderea absolventilor din acel an a fost de 13%. In 2010, la un numar de 41.600 de participanti, 12% au fost reprezentati de absolventii anului 2010, iar in acest an, va amintiti, cifra este de 38.104 iar ponderea absolventilor din acest an este de 11%. In ceea ce priveste concurenta pe acelasi interval de timp facem urmatoarele precizari. Am calculat concurenta la posturile titularizabile considerand ca principalul deziderat este acela de a te titulariza prin acest concurs. Ca atare in 2008 vorbim de o concurenta medie, nu pe discipline, avem o concurenta de trei pe un post, pe un loc, in 2009 avem o concurenta de 4 candidati pe un loc, in 2010 de 6 candidati pentru ocuparea unui post, iar in 2011 am avut o concurenta de 5,2 spunem 5 pe un loc. In ceea ce priveste situatia prezentei, am constatat in ultimii trei ani de analiza 2009-2010-2011 ca tendinta de absenteism a crescut de la an la an. Daca in 2009 am avut 18% procentul de absenti, in 2010-19% a fost acest procent, iar in 2011 -23% dintre candidati nu s-au prezentat practic in ziua concursului.
In ceea ce priveste numarul celor eliminati sau retrasi. As face distinctie intre cei care au fost eliminati si reprezinta de fapt o tentativa de a frauda concursul si iata evolutia in cei trei ani: in 2009 am avut 90 de cadre didactice eliminate sau viitoare cadre didactice eliminate pentru tentativa de frauda, apoi in 2010, 75, iar in 2011, 55. Retrasi, procentual vorbind, si acest numar al retrasilor a crescut in fiecare an. In 2009 am avut 6%, in 2010, 11%, iar in 2011, 19%, cei care practic au uzat de timpul lor de a se retrage in timpul probelor. Daca trecem in zona rezultatelor, o prima analiza as vrea sa o facem de maniera urmatoare: am facut distinctie intre ponderea absolventilor din anul respectiv, pentru fiecare an de analiza si cat anume in rezultat a insemnat de fapt rezultatul acestora. Pentru ca e relevant din nou pentru sistem. In acest mod, pentru 2008, din totalul notelor obtinute, absolventii anului 2008 au reprezentat 20%. Restul de sunt oameni ai sistemului. Pentru anul 2009, ponderea absolventilor anului 2009 a fost 13%, 87% din rezultate reprezentand rezultatele oamenilor din sistem. Pentru anul 2010, ponderea absolventilor anului 2010 a fost 11%, rezultatul fiind 89% al celor din sistem, iar in acest an, 2011, ponderea rezultatelor absolventilor este de 13%. Iata, am revenit la procentajul din 2009. 13% absolventii din acest an, 87% ceilalti. Calitativ, procentul care ne intereseaza in mod special in acest moment, avem impartite pe trei categorii rezultatele si vorbim de note sub 5, note intre 5 si 7 care inseamna posibilitatea obtinerii unui post ca suplinitor in sistem si note peste 7 care dau dreptul celui care a obtinut nota sa opteze pentru titularizare pe post din lista oferita. Si avem urmatoarele procente: note sub 5, 32% din candidati, note intre 5 si 7, 38% dintre candidati, si note intre 7 si 10, 30% din candidati. Comparativ acum, deci v-am dat procentele din acest an, comparativ in 2008, notele sub 5 au fost 18%, notele intre 5 si 7, 37%, si notele intre 7 si 10, 45%. In 2009, notele sub 5 au fost 17%, notele intre 5 si 7, 39%, iar cele intre 7 si 10, 44%. Iar anul trecut, 29% au obtinut note sub 5, 39% intre 5 si 7 si note peste 7, alti 39%. Intre 7 si 10.
Anul acesta am avut 52 de note de 1. Jumatate dintre acestea au fost obtinute la disciplina educatie fizica si sport. Note de 10 obtinute in acest an sunt 26. Acest 26 este in proces de scadere, destul de simtitor si va spun: in 2008 au fost 80 de note de 10 obtinute, in 2009, 92 de note de 10, in 2010, 46 de note de 10 si iata anul acesta 26 de note de 10. In cel mai scurt timp dupa incheierea declaratiei de presa, respectiv, mai exista cateva proceduri administrative, toate centrele vor afisa, estimez dupa ora 4, rezultatele si din acel moment vor primi si programul depunerii de contestatii, dupa ce isi vad nota obtinuta, fiecare dintre candidati.
Acestea erau elementele pe care voiam sa vi le precizam in acest moment. Revin asupra celor doua idei importante. Concursul a avut ca obiectiv selectarea, respectiv nu orice absolvent care are dreptul de a participa la concursul pentru ocuparea unui post in invatamant, poate sa ajunga in fata elevilor. Deci selectarea este absolut obligatorie si acest lucru l-am indeplinit si apoi asiguram intreaga opinie publica, toti parintii ca pe 12 septembrie elevii vor avea in fata lor cadre didactice pregatite. Nu exista nici un risc sa ramana posturi neocupate. Va multumesc!
Noutati




