Sunt scolile pregatite sa ii invete pe tineri sa-si administreze banii?
calendar_month 27 Apr 2011, 00:00
“Sunt scolile pregatite sa ii invete tineri despre finante?” – Aceasta este una din intrebarile care isi gasesc raspunsul in raportul 2011 despre educatia financiara a tinerilor europeni, realizat de Junior Achievement Young - Enterprise si prezentat la JA European Trade Fair de la Bratislava.

Potrivit profesorului Michel de Wolf, profesor de antreprenoriat la Universitatea Libre din Bruxelles, “scolile nu sunt pregatite pentru aceasta experienta. In economia de astazi, educatia financiara trebuie sa fie considerata si predata ca o abilitate esentiala pentru viata, necesara pentru intelegerea si luarea de decizii financiare corecte. Problema cu mediul din scoala este ca nu antreneaza tanarul in nicio experienta care sa presupuna gestionarea banilor si luarea de decizii ale caror consecinte sa le poata observa. Programele practice de educatie financiara nu sunt necesare numai pentru tineri, dar si pentru profesori, care au un contact minim cu lumea finantelor. Bineinteles, aceasta presupune ca guvernele sa faca schimbari in sistemelor de educatie si sa aloce fonduri pentru sesiuni de pregatire pentru profesori.”

In Romania, in acest an scolar, 244 de profesori si peste 7.000 de tineri cu varste intre 11 si 19 ani au participat in programele de educatie financiara: “Banii si bugetul” si “Bancile si sistemul bancar”, derulate in scoala si sustinute la nivel international de Citi Foundation si la nivel local prin intermediul Citibank Romania. In cadrul programelor de educatie financiara introduse in scoala de Junior Achievement incepand cu 2004, tinerii din Romania beneficiaza de suportul si expertiza consultantilor voluntari din comunitatea de afaceri care participa la activitatile la clasa si impartasesc din experienta profesionala tinerilor in cadrul programelor JA.

In octombrie 2010, 10 consultanti voluntari de la Citibank Romania au explicat elevilor de la 6 licee din Bucuresti despre modul de functionare a mecanismelor financiar bancare, despre politici de marketing practicate pe piata, au analizat produsele si serviciile bancare si au discutat jocul dobanzilor pe piata.

Este al saselea an in care consultantii voluntari Citibank contribuie prin prezenta la clasa si online cu exemple din experienta profesionala si consultanta la educatia financiar-bancara a tinerilor.

“Criza financiara a ridicat intrebari despre ce anume stim despre gestionarea responsabila a banilor. JA-YE crede ca este important ca tinerii, in calitate de viitori angajati si antreprenori, consumatori, parinti, cetateni au nevoie de o mai buna intelegere a mecanismelor financiare si sa dobandeasca abilitati de gestionare responsabila a finantelor inca din scoala.”, a declarat Caroline Jenner, CEO al JA-YE.


Sondaj

La sfarsitul primului semestru, esti multumit/a de evolutia elevilor tai?