Studentii clujeni vor primi burse in Shandong pentru a invata limba chineza
calendar_month 18 Iun 2014, 00:00
Intalnirea dintre Directorul Departamentului de Educatie din Shandong, Zuo Min, si reprezentantii universitatilor din Cluj a avut loc la Prefectura Cluj. Scopul acesteia a fost acordarea unor burse studentilor, pentru a realiza un schimb de experienta intre cele Romania si China.
"Ne dorim sa existe colaborari cat mai multe intre noi si universitatile din Romania, mai ales ca la nivel economic colaboram inca din 2012. Chiar azi dimineata (17 iunie) am vizitat Universitatea Politehnica si suntem increzatori in viitoarele noastre colaborari. Este nevoie de timp pana cand studentii nostri vor afla despre Cluk, insa acesta este scopul acestui memorandum pe care l-am semnat. Ii incurajam pe studentii clujeni sa vina sa studieze la noi, la fel cum ne dorim ca si studentii nostri sa vina la Cluj", a declarat Zuo Min.
Gheorghe Vuscan, prefectul judetului Cluj, a declarat ca primii studenti care vor beneficia de aceste burse vor pleca in Shandong, China, incepand cu anul universitar 2014 - 2015.
"Colaborarea noastra academica cu provincia Shandong a inceput inca din 2012 si ne-am dorit sa aiba loc aceasta intalnire cu reprezentantii universitatilor din Cluj, tocmai pentru ca schimburile academice si cele culturale se deruleaza mai repede decat cele economice, iar astazi (17 iunie) s-a facut schimb de contacte, iar relatiile se vor dezvolta mai usor. Sunt convins ca in anii urmatori vor avea loc si acele schimburi intre studentii din universitatile din China si cele din Cluj", a mai declarat prefectul clujean.
In cadrul intalnirii de la Prefectura Cluj au participat reprezentantii Departamentului de Educatie din provincia Shandong si reprezentantii universitatilor de stat din Cluj-Napoca.
Sursa foto: wikipedia.org
Noutati




