label Stiri Educatie autorenew 2025-10-17, 22:25
Peste 9.000 de români se bat sa prinda unul dintre cele 215 posturi de oficiali europeni, scoase la concurs de Oficiul European pentru Selectie si Personal (EPSO), iar numarul acestor posturi, destinate cetatenilor români, se va mari serios de la 1 ianuarie 2007. Aceia dintre români care, dupa o competitie serioasa, ajung sa capete mult-râvnitul statut de oficial european/functionar permanent, care le permite sa-si desfasoare activitatea într-una din numeroasele institutii ale Uniunii Europene, trebuie sa stie ca statutul lor atrage dupa sine si o serie de facilitati pentru copii. În toate orasele, care gazduiesc institutii UE, exista câte o "scoala Europeana", institutie special creata pentru a-i gazdui pe copiii oficialilor europeni veniti din diverse tari. Studii care se finalizeaza cu Bacalaureat europeanSistemul "scolilor Europene" a fost pus la punct cu mai bine de 50 de ani în urma, cu intentia clara de a-i educa, laolalta, pe copiii personalului care lucreaza în institutiile UE, în limba materna. si daca la începuturile lor, scolile europene ofereau educatie numai în patru limbi, largirea constanta a Uniunii face sa existe astazi posibilitatea de scolire în nu mai putin de 15 limbi oficiale ale UE: franceza, engleza, germana, spaniola, italiana, olandeza, greaca, finlandeza, portugheza, daneza, suedeza, maghiara, poloneza, ceha si lituaniana. Toate cele 13 institutii de învatamânt functioneaza pe baza "Conventiei definind Statutul scolilor Europene", cuprind gradinita, scoala primara (5 clase) si scoala secundara (7 clase), iar studiile se finalizeaza cu diploma de "Bacalaureat european", recunoscuta în toate statele membre si nu numai. "În scolile Europene, sistemul de învatare este în asa fel organizat încât sa încurajeze educatia multiculturala si învatarea limbilor straine, pe care se pune foarte mult accent. Alaturi de însusirea unei culturi generale foarte solide, elevii au oportunitatea de a fi scoliti chiar în limba materna (limba I), precum si de a învata alte limbi straine (limbile II, III si IV). Asa se face ca, pâna la momentul în care parasesc scoala, ei pot învata chiar si patru limbi straine", a precizat, pentru Adevarul, Valerie Rampi, purtatorul de cuvânt al comisarului european Siim Kallas, care are în portofoliul sau scolile Europene. Educatie, fara taxe de scolarizare"Daca lucrezi pentru institutiile UE, copiii tai vor învata gratis în scolile Europene" - aceasta este regula de baza pe care trebuie sa o tina minte românii care iau în calcul posibilitatea de a aplica pentru un post de functionar european. Sunt scutiti de taxe acei elevi care fac parte din categoria I - copiii personalului permanent (oficiali/functionari europeni), precum si copiii celor care sunt angajati, pe o perioada de minimum un an, în institutiile UE. 17 elevi români, la scoala Europeana Bruxelles I-UcclePentru ca România nu are înca statutul de tara membra UE este evident faptul ca, deocamdata, niciuna dintre cele 13 scoli europene nu are în componenta sa o sectie cu predare în limba româna. Elevi români exista - cu parinti angajati ca si "agenti contractuali" -, dar ei au fost repartizati sectiilor lingvistice deja existente. La Bruxelles, oras în care se afla o sumedenie de institutii UE, elevii români, în numar de 17, sunt toti concentrati la scoala Europeana Bruxelles I, situata în zona Uccle, si se afla într-una dintre cele trei stagii de pregatire: gradinita, scoala primara, scoala secundara. Asta nu înseamna ca acestia sunt toti românii de vârsta scolara aflati la Bruxelles (cu parinti care lucreaza în institutiile UE), ci doar ca acestia sunt singurii ai caror parinti au ales sa-i dea la o scoala europeana. Scoli europeneBelgia: scoala Europeana Bruxelles I-Uccle, scoala Europeana Bruxelles II-Woluwe, scoala Europeana Bruxelles III-Ixelles, scoala Europeana MolGermania: scoala Europeana Frankfurt, scoala Europeana Karlsruhe, scoala Europeana MunchenLuxemburg: scoala Europeana Luxemburg I si scoala Europeana Luxemburg IISpania: scoala Europeana AlicanteOlanda: scoala Europeana BergenMarea Britanie: scoala Europeana CulhamItalia: scoala Europeana Varese Sectii cu predare în limba româna, dupa 2009"În acest moment, la Bruxelles exista deja trei scoli europene si o a patra în constructie, care va fi situata în nordul orasului, la Laeken. scoala Europeana din zona Laeken va fi gata în 2009 si va avea, la deschidere, sectii cu predare în urmatoarele limbi: franceza, engleza, germana, italiana, olandeza. La momentul potrivit, vor aparea aici si o sectie româna, precum si una bulgara", a declarat, pentru Adevarul, aceeasi Valerie Rampi. Daca asupra momentului în care se va înfiinta sectia româna niciun oficial nu se hazardeaza sa faca declaratii, reprezentantul comisarului european Kallas stie foarte clar care va fi traseul elevilor români, ai caror parinti lucreaza/vor lucra la Bruxelles: daca acum învata la Uccle, în urmatorii doi ani vor merge într-un asa-numit "loc de tranzitie", din zona Berkendael, pentru a ajunge, în anul scolar 2009-2010, sa studieze în scoala nou-înfiintata, din zona Laeken. Potrivit previziunilor europenilor, în anul scolar 2007-2008, vor învata la Berkendael aproximativ 30 de elevi români. A fost nevoie de un loc de tranzitie, dupa cum e nevoie de o noua scoala europeana la Bruxelles, dintr-un motiv foarte clar: celelalte scoli sunt deja arhipline. Cât îi priveste pe elevii români, "ei au fost informati asupra acestor modificari în traseul lor scolar, atunci când s-au înscris la scoala din Uccle", a mai mentionat Valerie Rampi. Potrivit aceleiasi surse, faptul ca toti elevii români sunt si vor fi tinuti la un loc va facilita înfiintarea unei sectii cu predare în limba româna: "Elevii care vin din tarile membre UE au dreptul la ore în limba materna si acesta este si unul dintre motivele pentru care elevii provenind dintr-o anumita tara sunt întotdeauna tinuti în aceeasi scoala (înainte de deschiderea unei sectii cu predare în limba respectiva), pentru ca, în acest fel, organizarea unei astfel de sectii se realizeaza mai repede". Elevii români, înrolati în alte sectiiAtunci când parintii îsi înroleaza copiii la o scoala europeana, ei trebuie sa stie ca alegerea unei sectii lingvistice depinde fie de limba materna (daca exista o sectie cu predare în limba materna, copilul va fi înscris acolo, fara îndoiala), fie de limba pe care o stapâneste cel mai bine (cazul copiilor din România). "Daca nu exista înca o sectie cu predare în limba materna, copiii se vor înrola în sectia cu predare în limba pe care o cunosc cât mai bine", aceasta este regula generala, potrivit lui Valerie Rampi, care nuanteaza însa situatia: "Recunoscând, totusi, faptul ca elevii provenind din noile state membre UE nu cunosc foarte bine limba sectiei în care vor trebui sa se înroleze, scolilor Europene le-a fost alocat un buget special pentru ore suplimentare de limba, în cadrul programului numit SWALS - Student Without A Language Section, pentru ca elevii sa dobândeasca notiuni elementare de limba, ca sa se descurce în sectiunea cu pricina. Aceasta este si situatia în care se afla elevii români, cuprinsi, asadar, în cadrul programului SWALS". Românii - agenti contractuali În jargonul comunitar, functionarii permanenti ai UE care au intrat prin concurs public, deschis, organizat de EPSO, si care primesc contracte pe durata nelimitata în timp, sunt numiti "oficiali europeni". Ei mai poarta si denumirea de "functionari permanenti". Cei care au gradul de director sau director general sunt considerati "oficiali europeni de rang înalt". Pe lânga acestia, mai exista o categorie, cea a "agentilor contractuali" - persoane angajate pe o perioada limitata de timp, care intra în institutiile UE pe doua cai: pe baza unor teste mult mai simple decât cele pentru oficialii europeni sau pur si simplu pe baza relatiilor personale sau politice. Salariul lor este mai mic decât al oficialilor europeni, nu sunt considerati "oficiali UE" si pentru ei nu exista sanse de promovare. Pâna în prezent, cei mai multi români, de ordinul sutelor, sunt angajati în institutiile UE ca agenti contractuali. (Daniela Filipescu, Bruxelles)Facilitati pentru oficialii europeni * Exista trei tipuri de alocatii - pentru camin de 149 euro/luna, pentru fiecare copil de 326,44 euro/luna si scolara de 221,50 euro/luna - care pot fi acordate oficialilor europeni care au copii si sunt sau nu casatoriti, astfel încât, în institutiile UE, întotdeauna cei casatoriti si cu copii au salarii substantial mai mari decât cei necasatoriti, fara copii, pentru acelasi grad în functie. Alocatiile acestea se acorda si functionarilor divortati sau vaduvi care au copii în grija lor. Deci, la fiecare copil pe care-l fac functionarii europeni, salariul creste cu mai bine de 300 de euro pe luna. Sotul, sotia unui functionar european ca si copiii sau orice alta persoana declarata în grija sa pot beneficia de rambursarea cheltuielilor medicale pe baza asigurarii medicale a functionarului european.* Femeile însarcinate au dreptul, pe baza unui certificat medical, la un concediu de 20 de saptamâni în jurul datei nasterii copilului. * Orice functionar care are un copil mai mic de 9 ani poate cere sa-i fie redus numarul de ore de lucru. Poate cere acelasi lucru si în cazul în care sotul/sotia, fratele, sora, parintii îi sunt grav bolnavi sau handicapati sau, pur si simplu, daca vrea sa îsi completeze studiile. Daca are un copil între 9 si 12 ani, reducerea timpului de lucru nu poate sa depaseasca 20% din timpul normal de lucru. Daca institutia este de acord si functionarul doreste reducerea la jumatate a timpului de lucru, el poate face acest lucru pe o perioada nelimitata în timp. (Daniela Filipescu, Bruxelles)