label Stiri Educatie autorenew 2025-10-17, 22:27
Romania a urcat pe podiumul Skills@Work Challenge in finala din Sofia, Bulgaria, prin Alberto Manca, elev de la Liceul International de Informatica din Bucuresti. Competitia a reunit elevi de 15 – 18 ani din Europa si Asia si a reprezentat ultimul test pentru tinerii romani alesi in fazele locale si finala nationala.

Evenimentul din 11-13 martie a reunit 60 de elevi din 10 tari participante, care si-au folosit creativitatea si spiritul antreprenorial pentru a concepe o solutie de e-government care serveste cetatenii si mediul de afaceri.

Grupele de lucru, formate aleator, au prezentat propunerile lor in fata juriului, castigatoare fiind echipa in care elevul roman a contribuit la conceperea unui serviciu care transfera online atat votul, cat si campania si comunicarea dintre candidati si electorat. Al doilea elev roman care a castigat un premiu este Andreea Zoderu, de la Colegiul National Costache Negruzzi din Iasi, care a primit, impreuna cu colegii ei, premiul pentru munca in echipa.

Participarea elevilor din Romania la finala Skills@Work Challenge a fost sprijinita de Microsoft Romania prin acordarea unor burse.