Reguli stricte de morala si vestimentatie pentru profesori
calendar_month 08 Sep 2014, 00:00
Ministerul Educatiei a publicat un proiect de regulament scolar, care prevede ca profesorii sa fie obligati la o tinuta morala demna, o vestimentatie decenta si un comportament responsabil.
Mediafax a citit proiectul privind Regulamentulul de organizare si functionare a unitatilor de invatamant preuniversitar, pus in dezbatere publica, vineri, de Ministerului Educatiei.
Acesta prevede printre altele ca profesorilor le este interzis sa desfasoare actiuni care pot afecta viata intima, privata si familiala a elevilor.
Alte conditii care trebuie indeplinite de profesorii din preuniversitar sunt sa aiba studiile cerute de postul ocupat, sa fie apti din punct de vedere medical si capabili sa relationeze cu elevii, parintii si colegii.
Personalului din invatamantul preuniversitar ii este interzis sa aplice pedepse corporale, precum si sa agreseze verbal, fizic sau emotional elevii si/sau colegii.
Din acelasi proiect mai aflam ca scolile si liceele se organizeaza si functioneaza independent de orice ingerinte politice sau religioase. In scoli este interzisa crearea si functionarea oricaror formatiuni politice, organizarea si desfasurarea activitatilor de natura politica si prozelitism religios.
Multe dintre prevederile regulamentului sunt deja incluse in proiectul Codului etic pentru invatamantul preuniversitar, dar si in documente elaborate de inspectorate scolare, mentioneaza Mediafax.
Sursa: Ziare.com
Noutati




