Raport titularizare 2011: peste 8000 de profesori nu s-au prezentat la examen
calendar_month 14 Iul 2011, 00:00
Miercuri s-a desfasurat concursul de titularizare 2011. Au fost prezenti 29.291 de profesori. Dintre acestia, 5.460 s-au retras din sala, iar 95 au fost eliminati pentru frauda sau dosare incomplete.

Examenul de titularizare de anul acesta se caracterizeaza prin absenteism si fraude ale profesorilor. Potrivit Ministerului Educatiei, pentru ocuparea posturilor titularizabile s-au inscris 38.064 candidati (dintre care 4.237 sunt absolventi din promotia 2011). La examen s-au prezentat 29.291 de profesori, dintre acestia retragandu-se din sala 5.460 din motive personale sau medicale. Inspectorii considera ca profesorii au absentat din cauza camerele de supraveghere din sala.

55 de profesori au fost prinsi copiind, iar alti 40 au fost eliminati din sala de examen pentru ca aveau dosarele incomplete. Foarte multi candidati pentru posturile de titularizare s-au plans de dificultatea subiectelor si de puncatjul nepotrivit al acestora (subiectul de metodica prezenta 60 de puncte, fata de 30 de puncte, cat avea anul trecut).

Candidatii care s-au retras dupa prima ora de concurs fara sa scrie nimic pe lucrare, dar semnand pentru faptul ca vor sa plece din motive medicale sau personale, nu vor primi nicio nota, iar daca au sustinut si in 2010 un test similar, rezultatul obtinut atunci ramane nemodificat. Candidatii care insa au rezolvat o parte din cerinta de la concurs si apoi au parasit sala, vor primi nota pentru cat au lucrat, a declarat pentru MEDIAFAX purtatorul de cuvant al Inspectoratului scolar al Municipiului Bucuresti, Marian Banu.

Rezultatele concursului se afiseaza la sediul unitatii/institutiei de invatamant unde s-a desfasurat concursul, in data de 18 iulie 2011. Contestatiile se depun din momentul afisarii rezultatului pana in data de 19 iulie 2011, ora 17.00, conform programului afisat la sediul centrelor de concurs.

Afisarea rezultatelor finale obtinute de candidati are ca termen data de 21 iulie 2011.