label Stiri Educatie autorenew 2025-10-17, 22:27
Cele mai importante federatii sindicale din invatamant au declarat ca ministrul educatiei, Daniel Funeriu a inteles gresit demersurile privind inceperea protestelor deoarece aceasta a fost alegerea cadrelor didactice si nu a sindicalistrilor.

Conform informatiilor oferite de Realitatea.net, sindicalistii ii spun ministrului Funeriu ca ei sunt "purtatorii de cuvant" ai salariatilor din invatamant.



"Ministrul Educatiei, Daniel Petru Funeriu n-a inteles nici macar in ceasul al 12-lea ca demersul blocarii anului scolar si al grevei generale nu apartine liderilor de sindicat, ci salariatilor din invatamant, care au semnat si asumat prin referendum aceste actiuni extreme de lupta sindicala, ca raspuns la lipsa de dialog si dezinteresul fata de problemele sistemului de invatamant, manifestate in nenumarate randuri de catre reprezentantii MECTS", apre scris intr-un comunicat dat de cele patru federatii sindicale reprezentative din educatie.

In aceeasi ordine de idei, reprezentantii sindicatelor din educatie spun ca este inadmisibila compararea cadrelor didactice cu "teroristii", care ii iau "ostatici" pe elevi. "Consideram si acum ca invitatia transmisa, prin intermediul presei, la orele 18:00, la o discutie, pentru a doua zi la ora 8 dimineata, nu este decat o incercare disperata de a simula dialogul social", mai apare in comunicatul semnat de liderii FSLI, FEN, "Spiru Haret" si "Alma Mater".

Aceste declaratii vin dupa ce ministrul Daniel Funeriu a spus ca liderii sindicali din invatamant vor sa divizeze societatea romaneasca deoarece acestia au refuzat sa se intalneasca el si au anuntat ca vor intra in greva generala.


Sondaj

Credeti ca protestele profesorilor vor avea avea succes?