label Stiri Educatie autorenew 2025-10-17, 22:25
Pe tot parcursul perioadei care a trecut de la încheierea grevei din învatamânt, Ministerul Educatiei si Cercetarii a avut consultari cu federatiile sindicale din învatamânt, potrivit programului comun, în cadrul Comisiei de Dialog Social si a comisiilor tehnice.În tot acest interval, reprezentantii federatiilor sindicale din învatamânt nu si-au manifestat nici o nemultumire, nici în ceea ce priveste frecventa întâlnirilor si nici asupra nerespectarii unor angajamente. La una dintre aceste sedinte comune, reprezentantii federatiilor sindicale au fost de acord cu prorogarea termenului de finalizare a situatiei sumelor datorate si neplatite angajatilor din învatamânt din perioada 2001-2004, de la 31.01.2006 la 10.02.2006. Aceasta prorogare a fost solicitata de catre inspectoratele scolare, ca urmare a volumului foarte mare de informatii existente în teritoriu.În prezent, Ministerul Educatiei si Cercetarii are aceasta situatie, care a fost discutata cu Ministerului Finantelor Publice în vederea emiterii actului normativ necesar platii acestor sume (plati care, conform Acordului încheiat, pentru anul 2006 încep cu luna februarie). De asemenea, astazi, 15 februarie 2006, reprezentantii federatiilor sindicale sunt invitati, în cadrul unei comisii tehnice, la discutii legate de acest act normativ.Cu privire la Comisia mixta de monitorizare a proiectelor din învatamânt, precizam ca, în cursul acestei saptamâni, se centralizeaza oferta de proiecte la nivel national (din învatamântul preuniversitar si universitar), urmând ca în cursul saptamânii viitoare aceasta Comisie sa aiba prima reuniune.În continuare, Ministerul Educatiei si Cercetarii ramâne ferm atasat ideilor de dialog si transparenta în cadrul legal oferit de Comisia de Dialog Social, orice punct de divergenta putând sa-si gaseasca solutia în acest cadru.Ministerul Educatiei si Cercetarii