Stiri Educatie

ECATERINA ANDRONESCU: BUGETUL ALOCAT EDUCATIEI ESTE MULT SUBFINANTAT

In urma dezbaterilor de miercuri, 7 aprilie 2010, fostul ministru al educatiei, Ecaterina Andronescu i-a reprosat actualului ministru ca noul prioect al legii educatiei nationale nu este realist si este abordat pur politic. De asemenea, potrivit Cotidianul.ro, fostul ministru i-a spus lui Funeriu

Profesorii pensionari vor fi inlocuiti cu debutanti

Pentru a reduce cheltuielile din educatie, Ministerul Educatiei Cercetarii, Tineretului si Sportului a hotarat sa concedieze aproximativ 15.000 de cadre didactice. Astfel se face ca in anumite scoli, profesorii concediati, in special, pensionari vor fi inlocuiti cu altii fara experienta. In

SENATUL A RESPINS MOTIUNEA SIMPLA PE EDUCATIE

Plenul Senatului Romaniei a respins in sedinta din 7 aprilie, cu 65 de voturi impotriva si 51 de voturi pentru, motiunea simpla "Educatia - de la supravietuire la colaps", semnata de 41 de parlamentari PNL si PSD. In interventia pe care a avut-o in dezbaterea motiunii, ministrul Educatiei

MINISTRUL FUNERIU ABSENT DE LA DEZBATERILE LEGII EDUCATIEI

Ministrul Educatiei, Daniel Funeriu a absentat de la dezbaterile cu sindicatele din invatamant vizand controversata lege a educatiei nationale, conform NewsIn. Sindicalistii prezenti la dezbateri s-au declarat nemultumiti de actualul proiect de lege a educatiei si doresc modificarea acestuia.

1.500 DE PROFESORI BUZOIENI PROTESTEAZA IN STRADA

Aproximativ 1.500 de profesori sunt asteptati, miercuri, 7 aprilie 2010, la un miting in Piata Dacia din Buzau. Acestia protesteaza deoarece nu li s-au acordat sporurile salariale castigate in instanta. Este a noua actiune de acest gen la care profesorii buzoieni au recurs in cele trei saptamani de

REPREZENTANTII MINISTERULUI EDUCATIEI SE INTALNESC CU SINDICALISTII

Reprezentantii Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului (MECTS) se intalnesc miercuri cu reprezentantii sindicatelor din invatamant si cu cei ai asociatiilor de parinti. Intalnirea va avea ca tema proiectul noii legi a educatiei nationale. In acest moment, MECTS centralizeaza

Manualele scolare: O problema pentru elevi

Manualele scolare pentru clasele primare reprezinta o mare problema, afirma invatatorii si parintii. Acestia acuza faptul ca elevii sunt bulversati de aceasta problema a manualelor scolare. Elevii intalnesc des probleme la matematica gresite, care n-au nicio rezolvare. Si invatatorii sustin ca de

10 MOTIVE PENTRU CA LEGEA EDUCATIEI NATIONALE SA NU FIE ADOPTATA

Legea Educatiei Nationale aflata la finalul dezbaterii publice nu trebuie adoptata in aceasta formula deoarece contine elemente grave, nefundamentate pedagogic, politic, financiar si logistic. Am semnat Pactul pentru educatie si am sustinut public asumarea raspunderii Guvernului Boc pe Legea