label Stiri Educatie autorenew 2025-10-17, 22:27
Secretarul de stat in Ministerul Educatiei, doamna Oana Badea, a participat sambata, 24 octombrie 2009, la deschiderea Adunarii Generale a Federatiei Nationale a Asociatiilor de Parinti.

In cadrul interventiei sale, Secretarul de stat a lansat un apel catre cei aproximativ 300 de parinti din toate judetele tarii, pentru a se implica mai mult in viata copiilor lor si in cea a scolii. "Scoala nu poate exista in afara comunitatii. Vorbim de un trinom elev - dascal - parinte, iar dezechilibrele care apar in sistem se intampla deoarece unul dintre cei doi actori nu se manifesta echilibrat in viata copilului. Nimic nu se va intampla bun pentru elevii nostri daca parintii nu sunt parteneri egali in deciziile scolii", a declarat doamna Oana Badea.

Apelul a fost facut in contextul discutiilor pe Legea Educatiei Nationale, care permite implicarea parintilor intr-o treime din componenta Consiliului de Administratie al scolii. "Parintii trebuie sa isi ia treimea in proprietate!", a precizat demnitarul.

In acelasi timp, Secretarul de stat a precizat ca transpunerea in practica a prevederilor Legii Educatiei Nationale va presupune "eforturi inimaginabile din partea cadrelor didactice. Profesorii vor face ca legea sa prinda contur, in beneficiul copiilor nostri. Timp de 20 de ani, dascalii au fost considerati simpli executanti. Gresit. Acum ne sunt parteneri egali."

Referitor la evaluarile pe care vor trebui sa le sustina elevii, demnitarul le-a explicat parintilor ca "nu trebuie sa va sperie nimic din ceea ce inseamna evaluarea copilului. Evaluarile sunt in beneficiul copilului. Ele permit radiografierea evolutiei scolare a elevului.

Eliminand cele doua evaluari nationale, toate celelalte nu produc ierarhizari, nu intra in calculul mediei elevilor. Au un singur sens, acela de a da un feed-back cu privire la metode, manuale, curriculum. Sunt semnale pentru ca sistemul sa-si regleze toate mecanismele, in sprijinul elevilor nostri. Nu sunt evaluari tip ghilotina".



Secretarul de stat a subliniat ca EDUPART, parteneriatul existent intre Ministerul Educatiei si Federatia Nationala a Asociatiilor de Parinti reprezinta reechilibrarea muncii pe care o desfasoara scoala.

Doamna Oana Badea a propus amendarea acestui parteneriat prin introducerea unei prevederi clare referitoare la Ziua Portilor Deschise pentru Parinti, in cea de-a doua zi de marti a lunii octombrie, cand se celebreaza Ziua Europeana a Parintilor.

Vezi si:
BACALAUREAT 2010: FARA CAMERE VIDEO LA EXAMENUL DE BACALAUREAT 2010

2.300 DE SCOLI VOR BENEFICIA DE INTERNET PRIN FIBRA OPTICA

830 DE ELEVI DIN CAPITALA AU FOST EXAMATRICULATI IN ANUL SCOLAR 2008-2009

PROGRAMA SCOLARA ESTE DEJA AXATA PE COMPETENTE