label Stiri Educatie autorenew 2025-10-17, 22:25
Federatia Educatiei Nationale (FEN) cere presedintelui Traian Basescu, in baza prerogativelor si a autoritatii pe care le are, sa determine Guvernul sa-si respecte promisiunile asumate prin Acordul incheiat, anul trecut, cu federatiile sindicale din invatamant. Sindicatele din invatamant amenintau, la sfarsitul lunii august, cu boicotarea inceputului de an scolar daca, pana pe 15 septembrie, Guvernul nu va respecta acordul incheiat in noiembrie 2005, liderii organizatiei nefiind de acord cu renegocierea acestui protocol. Sindicalistii acuza Executivul de nerespectarea promisiunilor legate de legea salarizarii personalului bugetar "care, cel mai probabil, dupa cum spun reprezentantii Guvernului, va intra in vigoare doar peste patru ani si nu de la 1 ianuarie 2007, cum se stabilise", aprecia conducerea Federatiei Educatiei Nationale (FEN), saptamana trecuta. Acordul a fost asumat de Guvern in noiembrie, Legea salarizarii si alocarea fondurilor de 1,1 miliarde de euro promise pentru educatie fiind principalele aspecte la care sindicatele asteptau solutionarea inainte de inceperea anului scolar 2006-2007.Clasa politica si Executivul, vinovati de conflictul de muncaIn ciuda faptului ca sindicalistii din educatie ameninta cu boicotarea inceperii anului scolar, FEN se pare ca a gasit solutia, apreciind ca pana la inceperea cursurilor se mai poate inca negocia o solutie care sa ofere salariatilor din invatamant o crestere decenta a veniturilor."Din pacate, pana in momentul de fata doua puncte ale Acordului au ramas nerezolvate, iar la aceasta ora anul scolar risca sa inceapa cu ample actiuni de protest. Nu dorim sa inaintam inca o data «factur catre elevi. Ei sunt singurii la care ar trebui sa ne gandim in acest moment. Copiii nostri au dreptul la un invatamant de cea mai buna calitate: scoli la nivelul UE si profesori bine pregatiti si motivati din punct de vedere financiar. Aceste investitii trebuie facute in paralel", se precizeaza in scrisoarea transmisa de catre FEN presedintelui Basescu.Guvernul a oferit personalului din educatie o crestere reala, peste inflatie, a venitului pentru 2007 de 1,875 la suta, sindicalistii calificand drept indecenta aceasta propunere de majorare a salariilor, declaratie facuta de reprezentantii sindicatelor din educatie dupa intalnirea de la Ministerul Educatiei, care nu a durat nici doua ore. "Spunem acest lucru, deoarece Executivul doreste sa majoreze salariile personalului din invatamant cu 14 la suta in doua transe: 6 la suta de la 1 aprilie si 7,5 la suta de la 1 octombrie. De fapt, venitul anual al personalului din invatamant va creste cu doar 6,375 la suta, in conditiile in care inflatia prognozata pentru 2007 este estimata la 4,5 la suta", se arata in scrisoare.Potrivit FEN, interventia presedintelui Basescu este cu atat mai necesara cu cat in aceasta perioada toate solicitarile celor peste 300.000 de salariati au fost tratate cu indiferenta accentuand din nou starea de tensiune din sistem. "In aceste conditii, redeschiderea conflictului de munca este iminenta, intreaga responsabilitate pentru actiunile care vor urma revenind clasei politice si Executivului", spune Croitoru.In 28 noiembrie anul trecut, dupa mai mult de o luna de proteste ale cadrelor didactice si in urma numeroaselor runde de negociere, a fost semnat un acord intre reprezentantii federatiilor sindicale din invatamantul preuniversitar si universitar si cei ai Executivului. La vremea respectiva, presedintele Basescu s-a implicat in medierea conflictului dintre reprezentantii Guvernului si federatiile sindicale din invatamant. Potrivit Executivului, salariile personalului didactic sau nedidactic urmau sa fie majorate cu aproape 12 la suta (cu 5,5 la suta la 1 ianuarie 2006 fata de nivelul din decembrie 2005 si cu 6 la suta de la 1 septembrie 2006, fata de august 2006). In urma acestor majorari succesive, salariul mediu al cadrelor didactice ar urma sa creasca cu peste 1.250.000 lei vechi, reprezentand in termeni reali - suplimentar fata de nivelul estimat al inflatiei - o crestere nominala de 4,51 la suta.Traian Basescu: Scoala va incepe pe 15 septembriePresedintele tarii a afirmat in cadrul unei reuniuni la Baia Mare ca scoala va incepe cu certitudine vineri, 15 septembrie. Sindicatele califica insa drept hilara declaratia presedintelui. "Cred ca domnia sa a uitat sa precizeze anul in care va incepe scoala pe 15 septembrie, pentru ca in mod sigur noi nu vom incepe anul acesta" a precizat pentru Jurnalul de stiri al Realitatea TV, Marius Nistor, presedintele executiv al Federatiei Sindicale ''Spiru Haret'', calificand declaratia presedintelui Basescu drept "un act de cinism"."Noi am programat un miting de protest, vineri, care va incepe in Piata Revolutiei din Bucuresti si va continua cu un mars spre Palatul Victoria" a mai precizat pentru "Jurnal" Nistor, adaugand ca la miting vor participa si Federatia Alma Mater, alaturi de Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI). "Cadrele didactice care nu vor participa la miting nu vor participa nici la festivitatile de deschidere ale anului scolar", a precizat Marius Nistor.Propunerea FEN privind majorarea salarialaFederatia Educatiei Nationale (FEN), in scrisoarea transmisa, ieri, premierului Calin Popescu Tariceanu, isi manifesta inca o data disponibilitatea spre dialog si pentru rezolvarea situatiei conflictuale din invatamant. ''Concret, propunem pentru anul 2007 o majorare salariala de 50% fata de salariul din decembrie 2006, dupa cum urmeaza: 20% incepand cu data de 1 aprilie 2007 si 30% - incepand cu data de 1 octombrie 2007. In felul acesta, venitul personalului din invatamant in 2007 s-ar majora in medie cu 22,5% si s-ar realiza astfel o crestere reala, scazand inflatia prognozata, de 18%'', se precizeaza in scrisoare. FEN considera ca procentul propus este ''unul realist care s-ar incadra in obiectivul programului de guvernare vizand o crestere reala a salariilor in educatie, pana la sfarsitul anului 2008, de 60%''. Liderii FEN cred ca ''se poate ajunge la un consens inainte de inceperea anului scolar 2006-2007 numai cu conditia reluarii de urgenta a negocierilor''.Curierul National