Ministrul Daniel Funeriu a fost felicitat pentru curajul si continutul reformelor din educatie
calendar_month 05 Dec 2011, 00:00
Ministrul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, Daniel Funeriu, s-a intalnit cu domnul Dacian Ciolos, Comisar European pentru agricultura si dezvoltare rurala, pe 2 decembrie la sediul MECTS. Temele de discutie au vizat problematica educatiei, formarii profesionale si cercetarii din perspectiva agriculturii.

Cu acest prilej, Comisarul European Dacian Ciolos a avut un schimb de opinii cu ministrul Daniel Funeriu despre stadiul in care se afla restructurarea sectorului de cercetare agronomica din Romania din perspectiva reformei politicii agricole in contextul in care dupa anul 2014 o componenta esentiala a politicii agricole comune va fi partea de cercetare aplicata si contributia cercetarii si inovarii in cresterea performantei agriculturii in Uniunea Europeana.

„L-am felicitat pe domnul ministru, in numele Comisiei Europene, pentru curajul si determinarea pe care le-a aratat in reformarea sistemului de invatamant din Romania. Este o actiune care este foarte apreciata la nivelul UE pentru ca se inscrie in liniile directoare pe care Comisia Europeana vrea sa le impuna prin viitoarele programe si politici europene si dupa 2014. Romania ar trebui sa beneficieze din plin de aceasta perspectiva pentru ca restructurarea agriculturii, cresterea performantei, cresterea valorii adaugate in productia agricola fara implicarea rezultatelor unei cercetari performante si adaptate la nevoile productiei agricole nu se va putea face sau se va putea face foarte greu", a declarat Comisarul European Dacian Ciolos.

Cei doi demnitari au discutat si despre invatamantul agricol si invatamantul profesional agricol. „Dupa anul 2014 cred ca si invatamantul agricol si invatamantul tehnic agricol din Romania va putea sa beneficieze din plin de aceasta reformare pentru ca are nevoie de o apropiere clara, concreta de nevoile productiei agricole, de nevoile practice agricole", a mai afirmat Dacian Ciolos.

La randul sau, ministrul Daniel Funeriu a punctat elementele esentiale a temelor discutate si a aratat pasii pe care Romania ii face in domeniul invatamantului profesional si cel al cercetarii din domeniul agricol. „Prin prevederile Legii Educatiei Nationale s-au creat toate premisele pentru ca acest invatamant profesional si tehnic sa devina un motor important al dezvoltarii Romaniei. Incepand cu anul scolar 2012-2013, vizam exact umplerea acelor nevoi de care a amintit domnul comisar si o punere in acord cu piata muncii. Nu mai putin important este domeniul cercetarii agricole, pentru ca incepand cu anul 2014, fonduri europene substantiale vor fi alocate cercetarii agricole, ori fara o clarificare institutionala, fara un peisaj institutional sanatos in cercetarea agricola din Romania nu vom putea sa fim parte la aceasta aventura a cercetarii europene", a declarat ministrul Daniel Funeriu.

La finalul intalnirii, ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, i-a multumit comisarului european pentru vizita efectuata, declarand ca acest moment este unul important pe baza caruia se va putea construi in viitor: „Pot sa spun ca suntem pe aceeasi lungime de unda si mi-as permite sa spun: tratam aceste probleme cu acelasi dinamism!", a conchis ministrul Daniel Funeriu.