Pachetul de legi care va sta la baza viitoarei Legi a Educatiei vine cu noutati importante. Una dintre acestea este faptul ca invatamantul liceal va deveni obligatoriu, a anuntat ministrul educatiei, Ecaterina Andronescu la finalul negocierilor cu liderii sindicali.
"O sa cerem Parlamentului aprobarea legii prin care liceul va deveni obligatoriu. Obligativitatea si generalizarea invatamantului liceal este un obiectiv spre care Romania anului 2009 trebuie sa tinda.
Daca prin lege se va accepta o asemenea propunere, este un pas inainte pentru formarea profesionala in societatea romaneasca. Vom continua sa discutam pana la finalizarea integrala a legii", a declarat ministrul Educatiei.
Intrebata daca au fost stabilite penalitatile sau amenzile pentru cei care nu vor urma liceul, Andronescu a explicat ca actul normativ nu va fi inaintat Parlamentului decat dupa ce liderii sindicali si reprezentantii Ministerului Educatiei se vor consulta si cu liderii asociatiei de parinti, intalnire care va avea loc vineri.
Ecaterina Andronescu a adaugat ca noua Lege a Invatamantului, aflata momentan pe masa negocierilor dintre liderii sindicali, reprezentantii Educatiei, va fi finalizata pana pe 14 august 2009.
"Trebuie sa vorbim despre o lege care sa cuprinda cele mai valoroase idei. Legile Educatiei trebuie supuse dezbaterii publice. Cred ca este bine sa fie o dezbatere in Parlament", a mai spus Ecaterina Anronescu.
Vezi si:
NOUL COD AL EDUCATIEI: PROIECT 2009
LEGEA EDUCATIEI VA FI FINALIZATA PANA PE 14 AUGUST 2009
NEGOCIERILE PRIVIND NOILE LEGI ALE INVATAMANTULUI CONTINUA
LEGILE EDUCATIEI - LICEUL VA FI OBLIGATORIU
label
Stiri Educatie
calendar_month
2009-07-30, 00:00
autorenew
2025-10-17, 22:27
history_edu
calificativ.ro