label Stiri Educatie autorenew 2025-10-17, 22:25
Ministrul Educatiei si Cercetarii, Mihail Hardau, a participat miercuri, 8 februarie 2006, în Comisia pentru învatamânt, stiinta, tineret si sport a Senatului României, la dezbaterea Proiectului de lege privind asigurarea calitatii. Acesta a fost aprobat de membrii comisiei si va fi supus, în perioada imediat urmatoare, dezbaterii Plenului Senatului României.„Adoptarea Legii calitatii reprezinta un pas absolut necesar pentru reforma educatiei. Înseamna introducerea unor criterii clare de performanta, a evaluarii institutiilor si unitatilor de învatamânt si a impunerii calitatii ca principiu de baza în învatamântul românesc. Sper doar sa avem si sustinerea tuturor parlamentarilor pentru ca aceste principii sa înceapa sa actioneze ”, a declarat ministrul Mihail Hardau.Acesta si-a exprimat speranta ca Legea calitatii îsi va produce efectele începând chiar de la debutul urmatorului an scolar, respectiv universitar.„Legea calitatii este, probabil, cel mai important act normativ dupa Legea învatamântului”, a adaugat ministrul Mihail Hardau. Legea privind asigurarea calitatii a fost retrimisa Parlamentului de catre presedintele Traian Basescu dupa ce aceasta nu a trecut de plenul Senatului.Legea calitatii face parte, alaturi de proiectele privind descentralizarea învatamântului preuniversitar, realizarea campusurilor scolare, informatizarea scolilor, educatia timpurie, formarea continua etc., din pachetul de reforma a învatamântului propus de Ministerul Educatiei si Cercetarii.Ministerul Educatiei si Cercetarii