Sincer vorbind, de multe ori ti se face mila atunci cand vezi cum un ministru este dus cu presul de propriii sai subordonati, mai ales atunci cand este pus sa semneze acte normative care nu au nici o valoare legislativa. Mai exact, legi care nu pot fi puse in practica si, din aceasta cauza, un sistem intreg administrativ poate fi dat peste cap. Printre atatea proiecte de legi, metodologii de tot felul, infiintari de comisii, comitete sau agentii, este clar ca ministrul educatiei, Mircea Miclea, nu poate sa le cuprinda pe toate si atunci se bazeaza pe armata de juristi, angajati pe salarii consistente, care, din interese mai mult sau mai putin meschine, ii arunca in mapa pentru semnat tot felul de documente "periculoase". Asa s-a intamplat si cu Metodologia privind evaluarea unitatilor de invatamant preuniversitar in vederea acreditarii, aparuta in monitorul Oficial, din data de 22 august 2005. Acest act normativ priveste in primul rand unitatile de invatamant preuniversitar particular, care, dupa parerea multora dintre inspectorii de specialitate, blocheaza definitiv accesul particularilor la acreditare, forma definitiva prin care o scoala privata sa se alinieze la nivelul celor de stat. Iata ce i s-a intamplat ministrului Mircea Miclea. El a semnat o metodologie, de altfel conceputa si redactata de catre Comisia Nationala de Evaluare si Acreditare a Invatamantului Preuniversitar (CNEAIP), care, la articolul 5, alin.1, stipuleaza fara alte comentarii: "Procedurile de evaluare in vederea acreditarii se deruleaza in baza criteriilor si a standardelor nationale de evaluare si de acreditare". Toate bune si frumoase, numai ca aceste standarde lipsesc cu desavarsire din MO si, din toate cele 19 articole ale metodologiei, nu se face nici o alta trimitere catre alte acte legislative care ar cuprinde asemenea criterii de evaluare. Mai exact, ele nu exista. Contactata de noi, Alina Rapa, jurista CNEAIP, a incercat sa ne lumineze: "Aceste criterii sunt cuprinse in HG 127/2000 privind aprobarea standardelor nationale de evaluare a institutiilor de invatamant". Prin urmare, in textul metodologiei nu se face referire la acest document si, ce este mai grav, este faptul ca aceste standarde privesc procesul de evaluare a unei unitati particulare de invatamant si nu cel de acreditare, care este cu totul altceva.(Gardianul)
Legea permite acreditarea scolilor particulare dupa ureche si dupa spaga
label
Stiri Educatie
calendar_month
2005-08-30, 00:00
autorenew
2025-10-17, 22:25
history_edu
calificativ.ro