Incepand din 2010, sistemul educational ar putea sa functioneze dupa reguli noi, daca Parlamentul va adopta Noua Lege a Educatiei Nationale.
Anul trecut, dupa controverse politice si sindicale, guvernul si-a asumat raspunderea in Parlament pentru noua Lege a Educatiei. Aceasta a picat la Curtea Constitutionala, care a decis ca o astfel de lege nu poate fi adoptata prin angajarea raspunderii, ci numai prin dezbatere parlamentara, aminteste Realitatea Tv.
Avand in vedere ca legea are peste 300 de articole, dezbaterea parlamentara ar putea dura destul de mult, daca nu se adopta in procedura de urgenta. Solutia aceasta nu garanteaza insa ca legea nu va fi modificata in functie de diverse interese.
Disputele se vor purta in special pe prevederile cele mai controversate ale legii: numarul maxim de materii care se vor preda in diverse cicluri de invatamant si numarul de ore saptamanale petrecute de elevi in scoala.
Altele reprezinta noutati absolute, cum ar fi aceea prin care statul acorda fiecarui copil, la nastere, pentru educatie, suma 500 de euro. Un punct nevralgic il reprezinta depolitizarea invatamantului.
Este de asteptat ca si subiectul religiei in scoala sa genereze lungi dezbateri, la fel ca si prevederile ce vizeaza salariile, norma didactica, structura examenelor si acreditarea institutiilor de invatamant private.
Sursa: ziare.com
Vezi si:
15000 DE CADRE DIDACTICE VOR FI DATE AFARA DIN INVATAMANT
ANDRONESCU: SUPLINITORII PLEACA, DAR CURSURILE LOR TREBUIE MENTINUTE
INCEP NEGOCIERILE INTRE SINDICALISTI SI MINISTERUL EDUCATIEI
BACALAUREAT 2010: SIMULAREA PROBEI DE COMPETENTE DIGITALE PE 20 IANUARIE 2010
LEGEA EDUCATIEI NATIONALE VA FI ADOPTATA IN 2010?
label
Stiri Educatie
calendar_month
2010-01-04, 00:00
autorenew
2025-10-17, 22:27
history_edu
calificativ.ro