label Stiri Educatie autorenew 2025-10-17, 22:25
La data de 2 februarie a.c., la Scoala “Maria Montessori” din Haga, Reprezentanta Comisiei Europene în Regatul Tarilor de Jos, în colaborare cu Primaria orasului Haga si Ambasada României în Olanda, a lansat proiectul “Pasaport European pentru Copii”. La manifestare au participat Primarul orasului Haga, alaturi de Ambasadorul României în Olanda si seful Reprezentantei Comisiei Europene în Regatul Tarilor de Jos.Evenimentul a marcat deopotriva introducerea în programa olandeza de învatamânt primar a notiunilor de baza referitoare la Uniunea Europeana, si informarea si familiarizarea elevilor cu tema aderarii României si a Bulgariei la Uniunea Europeana, la 1 ianuarie 2007. În scoala au fost arborate drapelele României si Bulgariei si au fost amenajate doua puncte de informare si promovare a celor doua tari.În dimineata zilei de 2 februarie, elevii au intrat în scoala pe baza unui pasaport simbolic, “Pasaportul European pentru Copii”, care contine informatii succinte despre fiecare tara membra a UE (capitala, suprafata, populatie, formula de salut, sarbatoare nationala, bucatarie traditionala, monument sau cladire reprezentative).Pe paginile din pasaport dedicate României (si Bulgariei), ambasadorul român (si reprezentantul bulgar) au aplicat “vize simbolice”, având un continut sugestiv pentru a marca aderarea celor doua tari la Uniunea Europeana. “Viz acordata de Ambasada României la Haga, sub forma unei stampile, a avut mesajul “România – Uniunea Europeana / 1 ianuarie 2007”, redactat în limbile olandeza si româna.Proiectul “Pasaport European pentru Copii” face parte dintr-o serie de actiuni lansate de Ambasada României la Haga si Reprezentanta Comisiei Europene în Olanda, si consacrate aderarii României la UE.