Farmaciștii au confiramt zvonurile cu privire la invazia de păduchi din școli, deoarece au și lichidat stocul produselor destinate extirpării păduchilor. Unii părinți au fost lu i prin surprindere, însă pentru alții situ ia nu este deloc nouă și susțin că an de an se întâmplă acel i lucru.
”Și în anii trecuți s-a întâmplat exact la fel. În urma cu doi ani, fiica mea a luat nu o dată, ci de două ori păduchi din școală. Nu zic că este vina instituției, dar probleme există demult și nu prea s-a făcut nimic pentru a fi rezolvate definitiv, astfel încât, în fiecare an, părinții se luptă fie cu păduchii, fie cu varicela, scarlatina sau alte boli ale copilăriei”, a declarat o mamică, pentru Libertatea.
Specialiștii susțin că infestarea cu păduchi este o problemă comună în rândul elevilor și copiilor de la grădiniță, deoarece se transmit foarte ușor, însă, din fericire, pot fi combătuți foarte ușor cu tratamente și șampoane speciale. O profesoară din București a semnalat și ea această problemă și chiar a recunoscut că se numără printre dascălii care se luptă să scape de această problemă ”rușinoasă”.
”Predau în București și am păduchi. Vreo 2-3 a. Dar nu mi-e rușine. (…) Vă rog din suflet să le spuneți acasă copiilor că păduchii nu mai sunt o rușine, că orcine poate lua și că nu ar trebui să râdă de colegii lor la școală.”, a scris învățătoarea.