label Stiri Educatie autorenew 2025-10-17, 22:25
Toate inspectoratele scolare judetene/al municipiului Bucuresti vor organiza, pâna în data de 17 februarie, dezbateri pe proiectele de Legi ale Educatiei.Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului a transmis la începutul acestei saptamâni o nota prin care solicita fiecarui inspectorat sa genereze asemenea dezbateri cu profesorii, parintii, elevii, reprezentantii sindicatelor, societatea civila. Inspectoratele sunt obligate sa centralizeze toate propunerile concrete pe care le primesc si sa le transmita catre MECT pâna la data de 18 februarie. Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului a lansat, la 17 decembrie 2007, spre dezbatere publica proiectul de Legi ale Educatiei. Toti cei care doresc sa aduca argumente, propuneri, sugestii în legatura cu proiectele de Legi ale Educatiei, o pot face pe adresa de e-mail proiecte.legi@medc.edu.ro, pe forumul dedicat special discutarii acestora sau, în scris, pe adresa MECT (General Berthelot, nr. 28 - 30, Bucuresti, sector 1). Opiniile vor fi primite pâna în data de 17 februarie 2008. Ele vor fi analizate si, dupa caz, integrate în proiect.