label Stiri Educatie autorenew 2025-10-17, 22:27
Legea Educatiei 2010 prevede numeroase evaluari ale elevilor pe tot parcursul procesului de invatare. Astfel se face ca scolarii vor sustine testari la terminarea clasei pregatitoare, la finalul claselor a II-a, a IV-a, a VI-a, a IX-a si bineinteles, la sfarsitul liceului, rezultatele urmand sa fie trecute in Portofoliul educational.

Toate acestea pentru a observa felul in care au fost insusite anumite notiuni in functie de varsta.

Conform noului proiect al legii educatiei, la finalul clasei pregatitoare, cadrul didactic responsabil intocmeste, in baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului (MECTS), un raport de evaluare a competentelor cognitive, emotionale si sociale ale copilului.

Urmatoarea evaluare se va face la sfarsitul clasei a II-a, de fiecare unitate scolara pe baza unei metodologii elaborate de catre MECTS. Elevii vor fi evaluati la scris-citit si matematica, iar rezultatele vor fi utilizate pentru elaborarea planurilor individualizate de invatare.

Conform Legii Educatiei 2010, la terminarea clasei a IV-a, prin esantionare se va face o evaluare la nivel national a competentelor fundamentale dobandite in ciclul primar, dupa modelul testarilor internationale, "pentru diagnoza sistemului de invatamant la nivel primar".
La finalul clasei a VI-a, toate scolile, in baza unei metodologii elaborate de MECTS organizeaza si realizeaza evaluarea elevilor prin doua probe transdisciplinare: limba si comunicare(limba romana, limba moderna I si limba materna), matematica si stiinte.



Clasa a IX-a va fi inclusa in gimnaziu astfel ca la finalul acesteia se va desfasura o evaluare nationala disciplinara obligatorie a tuturor elevilor, iar rezultatele obtinute se vor exprima printr-un punctaj, similar testelor internationale.

Testarea va fi alcatuita din: o proba transdisciplinara de evaluare scrisa a competentelor de comunicare in limba romana, limba materna si intr-o limba de circulatie internationala, o proba transdisciplinara de evaluare scrisa a competentelor la matematica si stiinte, o proba practica de evaluare a competentelor de utilizare a calculatorului si o proba transdisciplinara de evaluare orala a competentelor civice si sociale.

Admiterea la liceu se va face in clasa a X-a, iar unitatile scolare din ciclul liceal care vor sa organizeze probe suplimentare de admitere trebuie sa anunte public disciplinele la care se sustine proba, programele si procedurile de organizare ale acesteia pana, cel mai tarziu, la inceputul clasei a VIII-a.

Toate rezultatele evaluarilor se comunica parintilor si sunt trecute in Portofoliul educational al elevului.

Vezi si:
PROIECTUL LEGII EDUCATIEI NATIONALE APROBAT DE GUVERN


Sondaj

Ce parere aveti despre noile principii de evaluare a cadrelor didactice?