Doua medalii de aur, trei de argint si doua mentiuni - acesta este bilantul elevilor romani care au participat la Olimpiadele Internationale de Chimie si de Lingvistica
calendar_month 01 Aug 2014, 00:00
Elevii romani au reprezentat cu succes tara noastra la Olimpiada Internationala de Chimie din Vietnam si la cea de Lingvistica din Beijing. La prima dintre ele, acestia au obtinut o medalie de aur si trei de argint, iar de la cea de-a doua s-au intors acasa cu o medalie de aur si doua mentiuni.
Olimpiada Internationala de Chimie s-a desfasurat pentru a 46-a oara, in perioada 20 - 29 iulie anul curent. Aceasta a fost organizata la Hanoi, in Vietnam. Lotul roman de elevi a fost premiat cu 4 medalii. Maria Andreea Filip, castigatoarea medaliei de aur, este eleva in clasa a XII-a la Liceul International de Informatica din Bucuresti, iar castigatorii medaliilor de argint sunt Dumitru Calugaru (clasa a XI-a, Colegiul National "Tudor Vladimirescu" din Targu Jiu), Vlad Mihai Mandric (clasa a XI-a, Colegiul National "Sfantul Sava" din Bucuresti) si Bogdan Stefan Ivan (clasa a XII-a, Colegiul National de Informatica "Tudor Vianu" din Bucuresti). Editia a 46-a a competitiei a gazduit 291 de participanti din 77 de tari.
Olimpiada Internationala de Lingvistica i-a premiat pe Dan Mircea Mirea (Colegiul National "Fratii Buzesti" din Craiova) - castigatorul aurului, Iulia Marinescu (Colegiul National "Unirea" din Turnu Magurele) si Vlad Neacsu (Liceul International de Informatica din Bucuresti). Editia din acest an a acestei competitii s-a desfasurat la Beijing si a gazduit 39 de echipe de elevi din 28 de tari de pe toate continentele.
Sursa foto: jomazluxbvl.ro