Declaratia de presa sustinuta de doamna Oana Badea, Secretar de stat in MECTS, luni, 28 februarie 2011 (Bucuresti, sediul MECTS)
Declaratia de presa se refera strict la subiectul Depolitizarea managementului unitatilor de invatamant din invatamantul preuniversitar. Intai de toate, as spune foarte transant ca Legea Educatiei Nationale nu mai permite politizarea scolilor. Incepand de astazi putem spune, de asemenea, ca se infirma minciuna atat de mult fluturata in timpul dezbaterilor cu privire la deschiderile pe care Legea Educatiei Nationale le-ar oferi procesului de politizare. Aceasta minciuna este infirmata prin fapte. Astfel, din cei 9506 directori si directori adjuncti ai unitatilor de invatamant, 355 detineau functii de presedinte sau vicepresedinte de partid. Doar trei directori au ales functia politica, 352 din acestia optand pentru managementul la nivelul unitatii de invatamant. Legea Educatiei Nationale elimina orice tentatie de politizare a structurilor manageriale din invatamantul preuniversitar.
Cine are curiozitatea sa citeasca textul Legii Educatiei Nationale constata o viziune unitara legata de acest deziderat, adica ne propunem depolitizarea pentru ca suntem constienti de anumite derapaje care s-au produs in timp in zona invatamantului preuniversitar. Asa cum stiti, tentatia politizarii ar putea aparea acolo unde discutam de resursele financiare, de alocarea acestora. in consecinta, textul legii trebuia sa elimine orice posibilitate de politizare in zona resursei sau a fluxurilor de bani. in acest moment, Legea Educatiei Nationale prevede la capitolul finantare, mecanismul transparent de alocare a resurselor financiare, iar directia fluxului de bani este de la bugetul de stat catre unitatea de invatamant.
Inspectoratele scolare judetene au fost decuplate efectiv de fluxul financiar, rolul acestora devenind unul de asigurare a calitatii procesului instructiv - educativ, monitorizarea de proces, acesta este rolul inspectoratelor scolare. Repet, inspectoratele scolare au fost decuplate de la repartizarea fluxurilor financiare. in aceste conditii, textul de lege trebuia sa securizeze functia manageriala la nivelul unitatii de invatamant, acolo unde resursele sunt alocate in mod transparent, prin mecanism, catre unitatea de invatamant. in final, multumesc directorilor si directorilor adjuncti din invatamantul preuniversitar pentru ca au aplicat legea, deci recunosc ca avem o lege in vigoare si o aplica. in doar 15 zile au aratat ca pentru ei primeaza scoala inainte de toate. si in concluzie cred ca dascalii din preuniversitar sunt un exemplu care poate fi urmat. Multumesc!
Jurnalist: Stim din cei 355 de presedinti si vicepresedinti o situatie pe partide.
Secretar de stat Oana Badea: Ministerul Educatiei nu face urmarire politica. Pe noi ne intereseaza cati ne-au spus ca au avut o functie si opteaza catre una sau alta. Ce partide aleg dansii nu este problema noastra si nici nu ne-ar fi interesat un astfel de clasament.
Jurnalist: Dar pe cei trei care au ales functia politica ii puteti spune?
Secretar de stat Oana Badea: Stim din ce judete sunt: Alba, Brasov si Tulcea.
Jurnalist: Si din Alba, Brasov si Tulcea de unde, ca poate facem o poveste din asta.
Secretar de stat Oana Badea: Nu stiu, va trebui sa luati legatura cu judetele respective. Chiar va recomand sa luati legatura cu inspectoratele scolare. Nu ne-a interesat optiunea politica. Ne-a interesat strict renuntarea la functia politica sau renuntarea la cea manageriala, daca aceasta era optiunea lor.
Jurnalist: Spuneti-mi, va rog, banii ati spus ca vin de la buget catre scoli, dar prin bugetele locale...
Secretar de stat Oana Badea: Categoric, suntem intr-o lege a finantelor publice, despre care nu cred ca e cazul sa vorbim aici. in logica finantelor publice vorbim despre cum curg banii catre unitatile de invatamant. incercam totusi sa argumentez de ce securizarea trebuia facuta la nivelul managementului unitatilor de invatamant. Acolo era necesara prevederea legala.
Jurnalist: Si credeti ca de acum incolo se vor aloca fonduri financiare in mod corect, fara sa se faca partipri-uri? Se vor calcula preferential sau nepreferential?
Secretar de stat Oana Badea: Am convingerea ca metodologiile care vor decurge prin legislatia secundara, precum si textul Legii Educatiei Nationale, reglementeaza explicit cum anume si ce anume cuprinde fiecare tip de finantare de baza, complementara si suplimentara. De asemenea, rolurile pe care le au diferitele autoritati publice, fie ca sunt locale sau centrale, sunt atat de bine definite, incat nu pot sa mai apara disfunctionalitati.
Jurnalist: Dar autoritatile publice au functii politice, deci sunt implicate politic.
Secretar de stat Oana Badea: Asta nu reglementeaza Legea Educatiei Nationale, sa ne intelegem.
Jurnalist: De acord cu dumneavoastra, dar politicul este totusi implicat in finantare.
Secretar de stat Oana Badea: Nu, politicul nu este! Va rog cititi textul legii, cred ca e foarte bine sa-l citim, toti cei care formam si suntem formatori de opinie, intrucat, faptul ca niste bani... imaginati-va o conducta care pleaca de la bugetul de stat si merge catre autoritatea publica locala; faptul ca acesti bani merg prin autoritatea publica locala care are rol de ordonator de credit, este una, si faptul ca ei sunt repartizati explicit pentru educatie, cu destinatii foarte clare, este alta.
Jurnalist: Practic au fost repartizati cu destinatii foarte clare.
Secretar de stat Oana Badea: Daca va veti uita, noi de altfel cand am fundamentat optiunea in lege am facut acest exercitiu, am asezat sarcinile si alocarea de resurse existente la nivelul autoritatilor publice locale, pentru ca erau bani care curgeau de la bugetul de stat prin autoritati locale, deci erau bani siguri veniti din bugetul de stat, si erau tot asa bani din cote, dar de la autoritati publice locale. Va rog sa faceti diferenta dintre bani prin autoritatile publice locale si bani de la autoritatile publice locale. Acest echilibru a fost reasezat in textul de lege, si daca urmariti, inca o data, nu vreau sa fiu nici tendentioasa, nici suparatoare, daca urmariti textul de lege veti vedea echilibrul care se da sistemului de invatamant preuniversitar, in acest moment prin finantare.
Jurnalist: Spuneti ca si in situatia in care o comunitate locala, autoritatea locala nu reuseste sa-si colecteze veniturile, banii pentru invatamant destinati de Ministerul Educatiei vor ajunge acolo.
Secretar de stat Oana Badea: Categoric, banii care au fost bugetati pentru educatie vin asa cum prevede finantarea de baza, finatarea complementara si suplimentara. Multumesc!