label Stiri Educatie autorenew 2025-10-17, 22:25
Trei milioane si jumatate de copii si peste 300.000 de dascali au intrat, ieri, în clase. Noul an scolar a început cu cladiri în paragina, în plin santier. În timp ce de la Ministerul Educatiei învatamantul se vede roz, sindicalistii ameninta cu noi actiuni de protest si chiar greva generala în cazul în care nu vor fi chemati urgent la negocieri. "Asteptam întoarcerea în tara a ministrului de finante, Sebastian Vladescu, pentru a începe negocieri serioase. Vrem ca guvernul sa vina cu o oferta serioasa care sa respecte promisiunile din campania electorala. Avem semnale concrete ca ne vom întalni", ne-a declarat Aurel Cornea, presedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Învatamant. Totodata, reprezentantii Federatiei Educatiei Nationale ameninta ca "lipsa de interes a Executivului, în frunte cu premierul Tariceanu, poate conduce chiar la greva generala. Daca negocierile nu vor fi reluate cu seriozitate sau daca guvernul nu va oferi un procent decent de majorare a salariilor, vom începe sa parcurgem etapele pentru declansarea grevei generale".Adevarul