label Stiri Educatie autorenew 2025-10-17, 22:25
Astazi, 8 februarie 2006, a avut loc la Ministerul Educatiei si Cercetarii o întâlnire între Secretarul de stat pentru învatamânt preuniversitar, doamna Paloma Cecilia Petrescu, Excelenta Sa domnul Hervé Bolot, ambasadorul Frantei la Bucuresti, reprezentanti ai Ambasadei Frantei, ai Ministerului Educatiei Nationale din Franta si reprezentanti ai misiunii economice franceze din România.Întâlnirea a avut ca obiectiv identificarea posibilitatilor de colaborare pentru punerea în aplicare a rezultatelor Proiectului Leonardo da Vinci „COMINTER” derulat de Centrul National de Dezvoltare a Învatamântului Profesional si Tehnic (CNDIPT) si stabilirea unor relatii de parteneriat în domeniul învatamântului profesional si tehnic. Proiectul Leonardo da Vinci „COMINTER” are ca prioritate promovarea transparentei calificarilor prin crearea unei metodologii comune de elaborare, implementare si certificare pentru o calificare în domeniul comertului international, respectiv „tehnician în comert international” furnizata în România prin învatamântul postliceal.Demersul CNIDPT se încadreaza în procesul de modernizare a învatamântului profesional si tehnic din România al carui obiectiv important este compatibilizarea calificarilor oferite de sistemul de învatamânt preuniversitar din România cu calificarile corespunzatoare din alte tari europene. Calificarea este elaborata în comun de tarile partenere participante la proiect în colaborare cu parteneri sociali din România si din Uniunea Europeana si va fi implementata si recunoscuta în toate tarile implicate în proiect. CNIDPT deruleaza acest proiect în colaborare cu institutii responsabile cu elaborarea si gestionarea calificarilor din urmatoarele tari: Franta, Olanda, Italia, Grecia, Portugalia, Slovenia, Spania, Elvetia si România.La reuniune au participat si reprezentanti ai investitorilor francezi în România: dl. Bruno Leroy, vicepresedinte al sectiei CCEF pentru România, consilier pentru comert exterior; Ana Dumitru, director Resurse Umane CARREFOUR România, interesati sa contribuie la cresterea sanselor elevilor din învatamântul profesional si tehnic din România în ocuparea unui loc de munca, prin facilitarea participarii la stagii de învatare la locul de munca organizate în perioada studiilor.