label Stiri Educatie autorenew 2025-10-17, 22:28
Incepand cu 1 februarie 2011, cei mai buni copii si tineri se pot inscrie pentru o bursa oferita de Fundatia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea Romaniei pe parcursul unui an calendaristic, 2011-2012!

Anual, in perioada 1 februarie-1 martie, copiii si tinerii olimpici, premiati in cadrul concursurilor nationale sau internationale, creativi, care au inventii si inovatii originale, in sfera creatiei aplicative, cu rezultate practice pot obtine o bursa oferita de Fundatia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea Romaniei, in cadrul programului „Burse de studiu”.
Acordarea burselor se face pe categorii de varsta, in functie de rezultatele pe care fiecare candidat le-a obtinut pana in prezent.

Scopul programului de burse FDVDR consta in sustinerea excelentei in randul tinerei generatii si oferirea unei sanse de punere in valoare a talentului lor si participarea la concursuri nationale si internationale.

Fondurile provenite din aceste burse private de studiu sunt destinate exclusiv pregatirii copiilor si tinerilor, in vederea sustinerii participarii lor la competitii, dezvoltarii aptitudinilor sau continuarii activitatii de cercetare. In functie de varsta aplicantilor, Fundatia Dan Voiculescu acorda patru tipuri de burse: Bursa Junior – pentru cei cu varste cuprinse intre 7 si 18 ani, Bursa de Excelenta Dan Voiculescu – pentru tinerii intre 18 si 25 ani, Bursa Masterala – pentru 22-35 ani si Bursa Doctorala.

Ultimele doua tipuri de burse se adreseaza tinerilor care isi propun, prin studiile lor, fie sa desfasoare o activitate productiva pentru Romania, in anii ulteriori absolvirii programului de masterat, fie sub forma implicarii ulterioare in activitati de productie si cercetare menite sa aduca inovatii si inventii in domeniul lor de interes.

Pentru inscrieri, cei interesati pot trimite prin posta pana pe 1 martie 2011, (la adresa str. Secerisului, nr.31 sector 4 Bucuresti) sau pe e-mail (la inscrieri@fundatiadanvoiculescu.ro) un dosar de candidatura cu documentele necesare, mentionate in regulament, pentru fiecare tip de bursa.

Mai multe informatii despre programul de acordare al burselor si regulamentul este disponibil pe www.fundatiadanvoiculescu.ro.

Dupa data de 1 martie 2011, Consiliul Director al Fundatiei va evalua fiecare aplicatie si va anunta, pana pe 30 martie, lista bursierilor pe site-ul Fundatiei si prin intermediul mass-media. Aplicatiile venite pe parcursul anului sau dupa data de 1 martie vor fi analizate pentru urmatoarea runda de burse, din anul 2012.

Inca de la infiintare, din 1990, Fundatia Dan Voiculescu a acordat burse pentru copii si tineri cu rezultate deosebite. Programul „Burse de studiu”, sub aceasta forma, a fost lansat in 2007.

Vezi si:
Shakespeare School Essay Competition 2011

Castiga o tabara de vara de 2 saptamani la OXFORD!


Sondaj

Modificarea planurilor cadru vi se pare benefica pentru invatamant?