Bacalaureat fara incidente
calendar_month 07 Iun 2011, 00:00
Prima proba a examenului de bacalaureat s-a desfasurat luni, fara incidente majore. Telefonul care a fost pus la dispozitie pentru reclamarea tentativelor de frauda nu a fost folosit in acest scop.

Luni, Centrul National de Evaluare si Examinare (CNEE) a transmis dimineata, centrelor de examen, subiectele pentru probele de evaluare a competentelor lingvistice de comunicare orala in limba romana. 1.394 de centre de examen din cele 1.398 au preluat in conditii normale, conform procedurilor standard, aceste subiecte. In judetul Dolj, din cauza unei furtuni, 4 centre au primit subiectele de rezerva.

La bacalaureat s-au inscris peste 210.000 de elevi. Pentru semnalarea oricarei nereguli legata de organizarea examenului, linia de telefon 0800801100 va fi disponibila zilnic, pe toata durata desfasurarii examenului, intre orele 9.00-19.00.