Fotbalisti cu nota 10 la purtare
calendar_month 01 Nov 2022, 00:00
În istorie au fost și încă sunt jucători care nu au excelat doar prin calitățile lor sportive, ci și prin comportament. Drept dovadă, nume uriașe nu au încasat niciun cartonaș roșu în carieră, deși au jucat sute de meciuri la cel mai înalt nivel, multe dintre ele cu mize cât se poate de importante. Pe cinci dintre cei mai cunoscuți îi poți descoperi în rândurile următoare.
Considerat unul dintre cei mai buni fotbaliști din istorie, fostul mijlocaș francez a fost golgheterul de la EURO 1984 și a câștigat de trei ori Balonul de Aur, în 1983, 1984 și 1985. Mai mult, a impresionat și prin stilul său plin de fair-play și nu a încasat niciun cartonaș roșu în carieră. Iar numărul de meciuri disputate de el este de-a dreptul impresionant: 652. Dintre acestea, 580 au fost pentru cluburile la care a fost legitimat, iar 72 la echipa națională a Franței. Nici când vine vorba de numărul de cartonașe galbene pe care le-a primit acesta nu este foarte mare. Doar 13 în cele 652 de meciuri. Cu siguranță, Platini este unul dintre cei mai fair-play jucători din istorie, nu doar unul dintre cei mai buni.
Karim Benzema
În prezent, Karim Benzema este singurul jucător în activitate din primele cinci campionate de fotbal ale lumii care nu a primit încă un cartonaș roșu. Iar cariera lui Benzema vorbește de la sine. Timp de cinci ani a jucat pentru Olympique Lyon, înainte ca în 2009 să se transfere la Real Madrid, club la care este legitimat și în prezent.
În sezonul precedent a fost golgheterul Champions League și a ajutat-o pe Real Madrid să câștige trofeul, alături de campionatul din Spania. De asemenea, pentru naționala Franței noul Balon de Aur are 37 de goluri marcate în 97 de partide.
Benzema se pregătește de parcursul la Cupa Mondială din Qatar alături de echipa națională, iar casele de pariuri online îl văd unul dintre favoriții la câștigarea trofeului de golgheter, cu cota 12.00. În fața lui sunt doar Harry Kane (cota 9.00) și Kylian Mbappe (cota 10.00), în timp ce legendarii Lionel Messi și Cristiano Ronaldo au cota 15.00 la trofeu.
Andres Iniesta
Don Andres, așa cum mai este el cunoscut pentru fair-play-ul de care a dat dovadă, a fost unul dintre cei mai buni mijlocași din istoria FC Barcelona și a naționalei Spaniei. A disputat nu mai puțin de 674 de meciuri pentru FC Barcelona și 131 în naționala Spaniei și nu a primit niciun cartonaș roșu. Ajuns la 38 de ani, Iniesta continuă să joace și este legitimat în Japonia, la Vissel Kobe. Cu FC Barcelona a câștigat de nouă ori titlul și de patru ori trofeul Champions League.
Raul Gonzalez
Raul impresionează din acest punct de vedere, din moment ce a disputat peste 1.000 de meciuri în cariera profesionistă fără să încaseze vreun cartonaș roșu. A fost legitimat la Real Madrid timp de 16 ani, între 1994 și 2010, bifând 741 de meciuri. Numărul total de meciuri la echipele de club se ridică la 942, în timp ce pentru naționala Spaniei are 102 meciuri. Raul este considerat unul dintre cei mai buni atacanți din istorie și a mai jucat pentru Schalke 04, Al Sadd și New York Cosmos, înainte să se retragă în 2015. În prezent este antrenor.
Phillip Lahm
Fostul jucător german a avut o carieră de excepție în tricoul lui Bayern Munchen. A strâns un total de 765 de partide, dintre care 652 la club și 113 la echipa națională. El a primit 60 de cartonașe galbene în carieră, dar niciodată nu a fost eliminat. Lahm a impresionat prin eleganță și are și el un palmares de invidiat.
Cotele pot suferi modificări în orice moment.