Cele mai bune sfaturi pentru a creste increderea in sine a copilului tau
1/145
calendar_month 23 Ian 2023, 00:00
Copiii care au încredere în ei se adaptează imediat la orice situație, se integrează mai ușor în comunități și vor avea rezultate mai bune la școală. Dar încrederea în sine este ceva care se dobândește, iar părinții au un rol esențial în această direcție. Ce poți face pentru a-ți încuraja copilul să fie dezinvolt, să scape de frici și să aibă mai multă încredere în el? Iată câteva sfaturi:

Apreciază-i eforturile, indiferent de rezultat

Se poate ca la un moment dat, copilul tău să vină cu o notă mai slabă de la școală sau cu un rezultat sub așteptări la vreo competiție sportivă ori pur și simplu după întreceri cu alți copii. Poate că în sufletul tău simți puțină dezamăgire, pentru că știi că putea mai mult, însă copilul trebuie să rămână departe de asta. În schimb, tu trebuie să-i arăți că apreciezi tot efortul pe care l-a depus, să-i explici că „se mai întâmplă” și să-i dai încrederea că data viitoare va fi mai bine, dacă va fi mai atent și se va strădui un pic mai mult.

Încurajează-l să învețe cu plăcere

Procesul de învățare poate fi copleșitor pentru copii, pentru că, da, se lovesc de multe informații noi, pe care s-ar putea să le înțeleagă parțial și să le asimileze mai greu. Există mai multe metode eficiente prin care îți poți determina copilul să învețe cu plăcere. Explică-i utilitatea practică a ceea ce învață, la ce-i va folosi pe viitor și spune-i în permanență că de acest proces de învățare depinde bunăstarea lui pe viitor. De asemenea, asigură-te că este odihnit atunci când se apucă de învățat, ajută-l ori de câte ori are nevoie și fă asta cu zâmbetul pe buze.

Lasă-l să-și rezolve singur o parte dintre probleme

Părinții intervin câteodată mai mult decât este necesar în situații uneori mai complicate în care este implicat copilul lor. Spre exemplu, în cazul micilor conflicte care mai apar la locul de joacă ar trebui să-l lași să rezolve singur situația. Își poate dezvolta astfel abilități de comunicare și negociere, lucru care va lipsi dacă tu vei interveni de fiecare dată.

Fii un bun model pentru el

Prin orice activitate pe care o desfășori acasă, de față cu el, îi dai un exemplu. Ai grijă ca acestea să fie exemple bune. Dacă cel mic te vede spălând vase, făcând curățenie sau orice alt lucru util pentru casă și confortul familiei, copilul învață automat că fiecare membru își are îndatoririle lui, iar el își va asuma niște sarcini pe care i le dai. În afară de asta, este important și cum îndeplinești acele sarcini. Potrivit KidsHealth, când îți îndeplinești sarcinile cu bucurie, fără să te plângi, îți înveți copilul să facă la fel.



Oferă-i experiențe noi

Din când în când este foarte util să-l scoți pe copil din zona de confort și să-l confrunți cu situații noi. Îl poți duce la un alt loc de joacă, unde să intre în contact cu copii pe care nu-i cunoaște. Așa învață să se adapteze la medii noi, își va dezvolta abilitățile de comunicare, iar acest lucru este esențial pentru încredere. De asemenea, du-l în excursii ori de câte ori ai ocazia, încurajează-l să desfășoare activități creative care să-i pună la încercare imaginația. Toate aceste mici noi experiențe au un rol extrem de important în formarea personalității lui.

Foto: Unsplash

Sondaj

Ai un profesor preferat la scoala unde inveti?