Problemele legate de singuratate erau inainte considerate relevante doar pentru adolescenti si adulti. Studiile sugereaza insa ca o parte redusa, dar semnificativa a copiilor de varsta mai mica, prescolara si scolara cunosc sentimentul de singuratate.

Ca rezultat, consecintele imediate si cele pe termen lung ale singuratatii la copii devin evidente, iar necesitatea punerii lor sub observatie precum si nevoia dezvoltarii si implementarii unor strategii de interventie devin critice.

Atunci cand profesorii isi fac timp sa se ocupe pe nevoile individuale ale unui elev, construiesc relatii cu acestia si vin in intampinarea nevoilor copiilor, micutii sunt mai ferciti si le merge mai bine atat la scoala cat si acasa.



Copiii care se simt singuri nu au foarte multi prieteni de aceeasi varsta si astfel se simt mai mult singuri. Adesea copii se simt exclusi, sentiment ce le afecteaza profound increderea in sine. Deasemenea acesti copii se pot simti suparati, tristi, plictisiti, indispusi.

Mai mult chiar, experienta singuratatii din copilarie are o puternica influenta in dezvoltarea adultului care in mod sigur va avea probleme de singuratate pe durata maturitatii.

Factorii care contribuie la singuratatea copiilor sunt numerosi. Printre cei mai importanti se enumera: transferul la o scoala noua, mutarea intr-un alt oras, pierderea unui prieten, a unui obiect important, a animalului preferat.

Desi cercetarile in domeniu nu sunt inca foarte amanuntite, profesorii pot aborda aceasta problema in cadrul scolii prin identificarea motivului singuratatii copilului si prin asistarea lui in legarea de noi prietenii cu colegii precum si prin incurajarea de a-si exprima deschis sentimentele.