99% dintre copiii disparuti de acasa sunt gasiti de politie, 95 % fugisera de acasa, 31,7% refuza sa se intoarca la parinti, iar alte 15% au reticente.

Datele, extrase dintr-un Studiu al Institutului de Prevenire si Psihosociologie, ascund o realitate dura, trista si cu mult mai extinsa decat fenomenul minorilor care-si iau lumea in cap. Este vorba despre drepturile copiilor si statutul lor in Romania.

Sunt subiecte despre care vorbim festivist numai de 1 Iunie sau, mai nou, de Ziua Internationala a Copiilor Disparuti, subiecte numai bune pentru cate un gest electoral, pe care Mircea Geoana l-a facut in fata camerelor televiziunilor, cu grija convocate la Senat.

Cercul vicios al mentalitatilor
Nu este insa nevoie neparat de studii de specialitate pentru a vedea cu ochiul liber in parcuri, pe strada, chiar in scoli si gradinite uneori, ca in Romania foarte multi copii sunt dresati si nu educati, iar deviza "bataia e rupta din Rai" ramane la mare moda.

Probabil ca majoritatea parintilor care cad in aceste pacate sunt animati de cele mai bune intentii si incearca sa le impuna copiilor cele mai bune deprinderi cu putinta.

Aleg insa cai traumatizante si dezumanizante, care fac, de multe ori, mai mult rau decat ar fi facut, poate, lipsa educatiei.

Putini sunt parintii care stiu ca un copil poate fi abuzat nu numai fizic. Cu mult mai extins este abuzul emotional asupra copilului suprasolicitat, dresat sau martor al violentelor din familie. Chiar daca nu a incasat vreodata vreo palma, este la fel de traumatizat ca un copil batut.

Putini sunt parintii care inteleg ca un copil, indiferent de varsta, nu este un fel de animalut care raspunde la comenzi sau un idiot care nu stie pe ce lume traieste.

Copilul are sentimente, intrebari, temeri, opinii, gusturi, preferinte. Unele ciudate, poate total nepotrivite sau periculoase. Insa simpla interdictie nu face decat sa le transforme intr-un si mai tentant fruct oprit.

Cel mai adesea, in relatia dintre parinti si copii lipseste comunicarea. Pentru ca parintii nu stiu sa comunice nici macar intre ei, pentru ca nu vor sa comunice, neconsiderand necesar sa dea explicatii, ci doar ordine copilului, pentru ca nu inteleg importanta comunicarii si a unei relatii de prietenie cu copilul.

Ne plangem ca, tot mai des, copiii sunt nefiresc de nervosi. Ne-am uitat intr-o oglinda inainte de aceasta remarca? Ne plangem ca tipa si injura de mici? Noi ce facem in fata lor si cu ei?

Toate aceste lipsuri sunt detaliile in care stau diavolii ce-i alunga de-acasa pe copii. Si tot acesti diavoli transforma copiii abuzati si insingurati de astazi in parintii abuzivi de maine. Educatia intr-un anumit tipar produce efecte chiar involuntar si e foarte greu de depasit de adultul de mai tarziu. Un cec vicios.

Putem invata sa fim parinti
Din pacate, in Romania, asistenta pentru parinti, chiar inainte de nasterea copilului, este precara spre deosebire de alte tari europene unde parintii sunt invatati sa fie parinti. Consilierea psihologica lipseste aproape cu desavarsire, fiind tratata cu dispret chiar si atunci cand ar putea fi accesata.

Ritmul nebun al vietii de zi cu zi diminueaza dsponibilitatile, mai ales de rabdare, ale adultului. Feminismul si emanciparea femeii sunt si ele, sa recunoastem, nesanse ale copiilor moderni lasati mai ales in grija televizorului sau a unor tovarasii surpinzatoare.

Imi amintesc cazul unei fetite care, la un an, umbla doar in patru labe, latra si se gudura pentru ca imita comportamentul fiintei cu care-si petrecea cel mai mult timp - un catel cumparat pentru micuta de mult prea ocupatii parinti.

Asa ca inainte de a agresa in orice fel un copil sau inainte de a-l neglija la orice varsta, poate ar fi bine sa ne amintim ca fata de el avem covarsitor de multe obligatii si infime drepturi.

Cifrele reci ale unui studiu ca acela al Institutului de Prevenire si Psihosociologie sunt o oglinda a mentalitatilor multora dintre adultii romani.

Sursa: ziare.com