Ce este mononucleoza infectioasa?
- Mononucleoza infectioasa este o boala infectioasa, provocata de un prim contact cu virusul Epstein-Barr, un virus foarte contagios din familia virusurilor herpetice.
Mononucleoza infectioasa este numita si "boala sarutului", deoarece se transmite frecvent prin saliva, sau "febra glandulara", deoarece provoaca inflamatia ganglionilor. Mononucleoza infectioasa afecteaza atat barbatii cat si femeile si este mai frecventa in randul tinerilor. Varful incidentei se intalneste intre 14 si 16 ani pentru fete si 16 – 18 ani pentru baieti.
Cum se manifesta mononucleoza infectioasa?
- Se manifesta prin oboseala extrema, stare de slabiciune, adenopatie (cresterea in volum a ganglionilor) cervicala si axilara, pusee de febra seara (pot ajunge pana la 40,5 oC), dureri de cap, inapetenta, angina (inflamatia faringelui) insotita de dureri la deglutitie.
- Alte simptome: - curbaturi (dureri musculare)
- roseata
- hepatomegalie (marirea in volum a ficatului) in 20% din cazuri sau splenomegalie (marirea in volum a splinei) in 50% din cazuri
- eruptii cutanate asemanatoare scarlatinei – la 5% din pacienti
- icter - rar (5% din cazuri)
- eruptia pruriginoasa (asemanatoare urticariei) se datoreaza administrarii inutile si chiar periculoase de ampicilina
Tratament:
Obiectivul tratamentului consta in reducerea simptomelor pana la vindecarea completa si in prevenirea complicatiilor. Cu exceptia acestor masuri, nu exista un tratament specific pentru mononucleoza infectioasa, deoarece boala este usoara si dispare in general de la sine in 2 -3 saptamani.
-Tratamentul medicamentos: Unele medicamente permit reducerea simptomelor si tratarea complicatiilor, daca este cazul. De exemplu, analgezicele sunt utilizate impotriva febrei, durerilor de cap, anginei si a curbaturilor, iar medicul poate prescrie comprimate de acetaminofen sau ibuprofen.
Atentie!
1.Incubatia (intervalul de timp intre introducerea virusului si aparitia simptomelor) variaza de la 4 la 6 saptamani. Semnele infectiei dispar dupa 2 -3 saptamani, dar o stare de oboseala poate persista timp de cateva luni.
2. In general, o persoana infectata este contagioasa cateva zile inainte de aparitia bolii si pana la 18 luni dupa aceasta.
3. La copiii cu varste intre 4 si 15 ani, virusul poate cauza simptome usoare, asemanatoare unei infectii respiratorii. La adulti, mononucleoza antreneaza semne si simptome mai severe, ce dureaza mai mult timp.
4. Aspirina este contraindicata in cazurile de infectii virale copiilor sub 16 ani, deoarece poate provoca sindromul lui Reye, o afectiune rara, dar potential fatala.
5.Antibioticele – Aproximativ 20% din pacientii cu mononucleoza infectioasa dezvolta simultan o infectie bacteriana (a gatului, sinusurilor sau amigdalelor). Medicul va prescrie in acest caz un antibiotic, care nu face parte din clasa penicilinelor, deoarece antibioticele derivate din penicilina provoaca eruptii cutanate importante la 90% din pacientii cu mononucleoza.
6.Corticosteroizii – sunt recomandati doar in tratamentul complicatiilor, precum cresterea anormala in volum a amigdalelor sau pentru a preveni ruptura splenica.
- Mononucleoza infectioasa este o boala infectioasa, provocata de un prim contact cu virusul Epstein-Barr, un virus foarte contagios din familia virusurilor herpetice.
Mononucleoza infectioasa este numita si "boala sarutului", deoarece se transmite frecvent prin saliva, sau "febra glandulara", deoarece provoaca inflamatia ganglionilor. Mononucleoza infectioasa afecteaza atat barbatii cat si femeile si este mai frecventa in randul tinerilor. Varful incidentei se intalneste intre 14 si 16 ani pentru fete si 16 – 18 ani pentru baieti.
Cum se manifesta mononucleoza infectioasa?
- Se manifesta prin oboseala extrema, stare de slabiciune, adenopatie (cresterea in volum a ganglionilor) cervicala si axilara, pusee de febra seara (pot ajunge pana la 40,5 oC), dureri de cap, inapetenta, angina (inflamatia faringelui) insotita de dureri la deglutitie.
- Alte simptome: - curbaturi (dureri musculare)
- roseata
- hepatomegalie (marirea in volum a ficatului) in 20% din cazuri sau splenomegalie (marirea in volum a splinei) in 50% din cazuri
- eruptii cutanate asemanatoare scarlatinei – la 5% din pacienti
- icter - rar (5% din cazuri)
- eruptia pruriginoasa (asemanatoare urticariei) se datoreaza administrarii inutile si chiar periculoase de ampicilina
Tratament:
Obiectivul tratamentului consta in reducerea simptomelor pana la vindecarea completa si in prevenirea complicatiilor. Cu exceptia acestor masuri, nu exista un tratament specific pentru mononucleoza infectioasa, deoarece boala este usoara si dispare in general de la sine in 2 -3 saptamani.
-Tratamentul medicamentos: Unele medicamente permit reducerea simptomelor si tratarea complicatiilor, daca este cazul. De exemplu, analgezicele sunt utilizate impotriva febrei, durerilor de cap, anginei si a curbaturilor, iar medicul poate prescrie comprimate de acetaminofen sau ibuprofen.
Atentie!
1.Incubatia (intervalul de timp intre introducerea virusului si aparitia simptomelor) variaza de la 4 la 6 saptamani. Semnele infectiei dispar dupa 2 -3 saptamani, dar o stare de oboseala poate persista timp de cateva luni.
2. In general, o persoana infectata este contagioasa cateva zile inainte de aparitia bolii si pana la 18 luni dupa aceasta.
3. La copiii cu varste intre 4 si 15 ani, virusul poate cauza simptome usoare, asemanatoare unei infectii respiratorii. La adulti, mononucleoza antreneaza semne si simptome mai severe, ce dureaza mai mult timp.
4. Aspirina este contraindicata in cazurile de infectii virale copiilor sub 16 ani, deoarece poate provoca sindromul lui Reye, o afectiune rara, dar potential fatala.
5.Antibioticele – Aproximativ 20% din pacientii cu mononucleoza infectioasa dezvolta simultan o infectie bacteriana (a gatului, sinusurilor sau amigdalelor). Medicul va prescrie in acest caz un antibiotic, care nu face parte din clasa penicilinelor, deoarece antibioticele derivate din penicilina provoaca eruptii cutanate importante la 90% din pacientii cu mononucleoza.
6.Corticosteroizii – sunt recomandati doar in tratamentul complicatiilor, precum cresterea anormala in volum a amigdalelor sau pentru a preveni ruptura splenica.
