calificativ.ro  »  Resurse Elevi  »  Lifestyle  »  Jocuri in recreatie

Jocuri in recreatie

calendar_month 24 Mar 2011, 00:00
Recreatia este prea scurta pentru a reusi sa ne ia gandul de la teme si lectii. Pentru ca avem nevoie de un pic de relaxare in pauza, apelam la jocuri.

Jocurile din recreatie sunt spontane, placute si cu adrenalina, asadar merita sa risti pentru ele. Chiar daca proful ne va prinde in timp ce incalcam regulamentul scolii alergand si sarind prin clasa, peste ani de zile o nota scazuta la purtare nu va mai conta atat de mult. Ne vom aminti doar clipele placute din clasa, de jocurile cu prietenii din scoala si chiar de boacanele din timpul orelor.

Jocurile din pauza sunt un mijloc ideal pentru destindere si amuzament. Avem nevoie de ele pentru a ne apropia de colegi si de a nu simti ca scoala ne copleseste. Cele mai cautate jocuri din recreatie sunt acestea:

Lapte gros

Un joc cu adrenalina si precizie. Trebuie sa fii atent sa nu-ti lovesti colegii cu picioarele atunci cand sari sau sa nu fii lovit cand cineva sare pe tine. E un joc care tine de rezistenta fiecaruia si te ajuta sa te amuzi copios. Nu mai e atat de distractiv cand intra profesorul pe usa, dar in cazul asta puteti incerca si in sala de sport sau puteti pune un coleg de sase.

Jocul de carti

Cartile de joc dureaza in general mai mult decat o pauza, dar poti juca si atunci cand proful intarzie mult la ora sau nu mai vine deloc. In modul acesta se desfasoara adevarate campionate si febra jocului nu se mai termina. Fie ca optezi pentru un joc de carti care sa-ti dea sansa sa-l pedepsesti pe cel care a pierdut, fie ca te faci cunoscut ca cel mai bun la un anumit joc, toata distractia e garantata.

Capra

Stai aplecat si colegii sar peste tine. Ai zice ca nu e mare chestie. Dar gandeste-te cate giumbuslucuri poti face dintr-o singura saritura si cat de amuzant este sa-ti vezi colegii ratand saritura si cazand. Si aici exista cateva riscuri. Trebuie sa fii atent sa stai departe de catedra si banci, pentru a nu te lovi. Un simplu joc se poate transforma in ceva mai grav, asa ca ia-ti masuri de protectie alaturi de colegi.

Alte jocuri apreciate de elevi sunt adevar si provocare, X si 0, avioane. Adevar sau provocare este distractiv pentru ca iti ofera ocazia sa-ti cunosti colegii (in cazul in care nu triseaza si nu folosesc adevarul) si iti poti folosi creativitatea pentru provocari trasnite. Celelalte doua jocuri (X si 0, avioane) sunt jucate in cazuri de plictiseala majora, cand nimeni nu este dispus sa incerce ceva mai complicat si apeleaza la jocuri scurte si simple.

Tu si colegii tai ce jocuri aveti in recreatie?




 
Sondaj
Ziua de 1 aprilie este o sarbatoare pentru tine?