Dificultatea, cand esti adolescent, este ca incepi sa ai un corp de adult si o maturitate aflata in decalaj. De aici starea ciudata, complexele, acele ore interminabile in sala de baie, petrecute ca sa te privesti, sa te cunosti si... sa te linistesti.

Francois Dolto, psihanalista bine cunoscuta de parinti, a reusit sa descrie in mod remarcabil trecerea pubertatii. In cartea sa, Complexul homarului (Gallimard, 1998), ea explica dezorientarea adolescentului in fata transformarii sale. Isi pierde carapacea protectoare, care nu mai creste o data cu el. Vulnerabil la rani, el se ascunde intr-o gaura de stanca, precum homarul.

In fata transformarilor radicale ale corpului, ai de ales intre mai multe atitudini: indiferenta, curiozitatea ingrijorata sau ambele pe rand.

In primul caz, aparenta fizica pare sa nu aiba nici o importanta. Eviti sa te uiti (ca sa nu vezi ca ai crescut) si neglijezi aparenta vestimentara. Numai "interiorul" conteaza. Dezinvoltura aparenta este un mod de a lupta impotriva angoasei schimbarii si de a lua o anumita distanta fata de tine insuti. Aceasta faza este, in general, trecatoare.

In al doilea caz, dimpotriva, esti foarte atent la metamorfoza ta. Sala de baie devine un refugiu, o "ascunzatoare", un loc de... pudoare. Te ascunzi acolo de ceilalti si te descoperi pe tine.