label Fun autorenew 2025-10-17, 22:27
In vremea asta Catalin,
Viclean copil de casa,
Ce umple cupele cu vin
Mesenilor la masa,

Un paj ce poarta pas cu pas
A-mparatesii rochii,
Baiat din flori si de pripas,
Dar indraznet cu ochii,

Cu obrajei ca doi bujori
De rumeni, bata-i vina,
Se furiseaza panditor
Privind la Catalina.

Dar ce frumoasa se facu
Si mandra, arz-o focul;
Ei, Catalin, acu-i acu
Ca sa-ti incerci norocul.

Si-n treacat o cuprinse lin
Intr-un ungher degraba.
- Da' ce vrei, mari Catalin?
Ia du-t' de-ti vezi de treaba.

- Ce voi? As vrea sa nu mai stai
Pe ganduri totdeauna,
Sa razi mai bine si sa-mi dai
O gura, numai una.

- Dar nici nu stiu macar ce-mi ceri,
Da-mi pace, fugi departe -
O, de luceafarul din cer
M-a prins un dor de moarte.

- Daca nu stii, ti-as arata
Din bob in bob amorul,
Ci numai nu te mania,
Ci stai cu binisorul.

Cum vanatoru-ntinde-n crang
La pasarele latul,
Cand ti-oi intinde bratul stang
Sa ma cuprinzi cu bratul;

Si ochii tai nemiscatori
Sub ochii mei ramaie...
De te inalt de subsuori
Te-nalta din calcaie;



Cand fata mea se pleaca-n jos,
In sus ramai cu fata,
Sa ne privim nesatios
Si dulce toata viata;

Si ca sa-ti fie pe deplin
Iubirea cunoscuta,
Cand sarutandu-te ma-nclin,
Tu iarasi ma saruta.

Ea-l asculta pe copilas
Uimita si distrasa,
Si rusinos si dragalas,
Mai nu vrea, mai se lasa,

Si-i zice-ncet: - Inca de mic
Te cunosteam pe tine,
Si guraliv si de nimic,
Te-ai potrivi cu mine...

Dar un luceafar, rasarit
Din linistea uitarii,
Da orizon nemarginit
Singuratatii marii;

Si tainic genele le plec,
Caci mi le umple plansul
Cand ale apei valuri trec
Calatorind spre dansul;

Luceste c-un amor nespus,
Durerea sa-mi alunge,
Dar se inalta tot mai sus,
Ca sa nu-l pot ajunge.

Patrunde trist cu raze reci
Din lumea ce-l desparte...
In veci il voi iubi si-n veci
Va ramanea departe...

De-aceea zilele imi sunt
Pustii ca niste stepe,
Dar noptile-s de-un farmec sfant
Ce nu-l mai pot pricepe.

- Tu esti copila, asta e...
Hai s-om fugi in lume,
Doar ni s-or pierde urmele
Si nu ne-or sti de nume,

Caci amandoi vom fi cuminti,
Vom fi voiosi si teferi,
Vei pierde dorul de parinti
Si visul de luceferi.