label Fun autorenew 2025-10-17, 22:26
Ca tot omul curios care aude in stanga si-n dreapta ca se pune in scena o piesa buna, m-am prezentat si eu aseara pe terasa de "La motoare" unde o multime de lume astepta nerabdatoare sa intre la "Hell".

Mi-a placut piesa. Desi m-a socat in prima instanta limbajul "pe sleau", atitudinea exploziva a actorilor, dar si "onestitatea" cu care se intra in pielea personajului, am sfarsit prin a fi captivata. Fara a ma ascunde in spatele unei false pudicitati si al unei trairi puerile, trebuie sa recunosc ca piesa este de un realism debordant.

Piesa are in centru patru tineri care-si rateaza existenta experimentand consumul de droguri, aruncandu-se prada consumului de droguri si altor tentatii nocive. La un moment dat doi dintre ei se indragostesc. Au astfel un moment de luciditate realizand ca doar dragostea i-ar putea smulge din mirajul in care isi duc existenta perisabila. In scurt timp, se reintorc la droguri si cercul vicios revine in atentie. Ce se mai intampla veti afla pe cont propriu, daca va incumetati sa savurati o portie de teatru.

Pe scurt. Aveti tot tacamul: actori prima mana, subiect de reflectat, umor, ironie, intrebari existentiale, proiectii – toate in aer liber, intr-o atmosfera tinereasca.



Un public pestrit, de toate varstele si toate culorile si mai ales de toate varstele a asezonat o piesa care privita superficial ar putea fi considerata drept socanta.

Inca o data, tinerii demonstreaza ca se poate face si teatru contemporan de bun gust, fara a fi nevoie de costume croite de mari creatori, sali somptuase si public elitist. Asa cum ar zice unul dintre actori – "totul este o problema de optiune".

Pana pe 31 august in fiecare seara se va pune in scena cate o piesa de teatru contemporan. Toate in cadrul editiei pilot a Festivalului Undercloud gazuit de terasa La Motoare/Laptaria lui Enache.

Asa ca ne vedem la teatru. Ne uitam, ne amuzam, reflectam si apoi povestim.

Sursa: Studentie.ro