Istoria institutiei incepe la 15 decembrie 1876, cand a luat fiinta Cercul militar al ofiterilor din garnizoana Bucuresti, avand precizate in statutul sau de functionare urmatoarele scopuri principale:
-strangerea legaturilor de camaraderie intre ofiterii de toate armele si de toate gradele, intre ofiterii activi si cei in rezerva;
-stabilirea legaturilor intre familiile ofiterilor, precum si intre acestea si societatea civila din garnizoana;
-punerea la dispozitia ofiterilor si membrilor de familie a unui local propriu, in care sa-si poata dezvolta educatia cultural-artistica, sa-si imbogateasca cunostintele generale si de specialitate sau sa-si poata petrece in mod util, placut si reconfortant timpul liber.
Timp de aproape 50 de ani institutia a functionat, cu chirie in diverse cladiri din Bucuresti.
Proiectantul principal al monumentalului Palat al Cercului Militar National, actualul sediu al institutiei, a fost arhitectul roman Dimitrie Maimarolu, iar constructia propriu - zisa a cladirii a inceput in 1911 si s-a finalizat abia in 1923, lucrarile fiind intrerupte in anii primului razboi mondial.
Fondurile necesare realizarii acestei admirabile bijuterii arhitectonice, au fost constituite din donatii, subscriptii si cotizatii ale ofiterilor, precum si din subventii de stat si imprumuturi rambursabile. Din toate acestea circa 80 % au fost contributii ale ofiterilor.
Palatul Cercului Militar National a fost ridicat in centrul istoric al Bucurestilor, pe locul fostei Manastiri Sarindar, important lacas monahal al vechiului Bucuresti, pe un teren mlastinos si pe o fundatie realizata din piloni de stejar.
Asezat la intersectia a doua importante artere de circulatie ale Bucurestiului, Calea Victoriei si Bulevardul Regina Elisabeta, Palatul a fost construit in stil neoclasic eclectic, cu o monumentalitate caracteristica academismului francez, remarcandu-se jocul subtil si echilibrat al formelor si volumelor, imbinarea armonioasa a suprafetelor plane cu cele rotunde, trecerea gradata de la planul orizontal al strazii, catre cel vertical al cladirii.
-strangerea legaturilor de camaraderie intre ofiterii de toate armele si de toate gradele, intre ofiterii activi si cei in rezerva;
-stabilirea legaturilor intre familiile ofiterilor, precum si intre acestea si societatea civila din garnizoana;
-punerea la dispozitia ofiterilor si membrilor de familie a unui local propriu, in care sa-si poata dezvolta educatia cultural-artistica, sa-si imbogateasca cunostintele generale si de specialitate sau sa-si poata petrece in mod util, placut si reconfortant timpul liber.
Timp de aproape 50 de ani institutia a functionat, cu chirie in diverse cladiri din Bucuresti.
Proiectantul principal al monumentalului Palat al Cercului Militar National, actualul sediu al institutiei, a fost arhitectul roman Dimitrie Maimarolu, iar constructia propriu - zisa a cladirii a inceput in 1911 si s-a finalizat abia in 1923, lucrarile fiind intrerupte in anii primului razboi mondial.
Fondurile necesare realizarii acestei admirabile bijuterii arhitectonice, au fost constituite din donatii, subscriptii si cotizatii ale ofiterilor, precum si din subventii de stat si imprumuturi rambursabile. Din toate acestea circa 80 % au fost contributii ale ofiterilor.
Palatul Cercului Militar National a fost ridicat in centrul istoric al Bucurestilor, pe locul fostei Manastiri Sarindar, important lacas monahal al vechiului Bucuresti, pe un teren mlastinos si pe o fundatie realizata din piloni de stejar.
Asezat la intersectia a doua importante artere de circulatie ale Bucurestiului, Calea Victoriei si Bulevardul Regina Elisabeta, Palatul a fost construit in stil neoclasic eclectic, cu o monumentalitate caracteristica academismului francez, remarcandu-se jocul subtil si echilibrat al formelor si volumelor, imbinarea armonioasa a suprafetelor plane cu cele rotunde, trecerea gradata de la planul orizontal al strazii, catre cel vertical al cladirii.
