Alexandru Tomescu canta pentru copiii bolnavi de inima
calendar_month 03 Iun 2011, 00:00
Alexandru Tomescu, cel mai cunoscut violonist roman la ora actuala, continua seria concertelor caritabile: pe 5 iunie, la Sala Radio, vioara Stradivarius Elder-Voicu se va face auzita pentru copiii bolnavi de inima.

Alexandru Tomescu va canta Integrala capriciilor de Paganini, cea mai dificila colectie de lucrari muzicale scrise vreodata pentru vioara. Spectacolul muzical va fi completat de o serie de proiectii video, realizate pe un ecran de mari dimensiuni (5m x 3m), la niste standarde de calitate foarte rar vazute in Romania.

Programul concertului, “Paganini, inger sau demon?”, este acelasi cu cel care a tinut casele de bilete inchise in cele 14 orase ale Turneului Stradivarius de anul acesta, iar sponsorul principal al manifestarii din 5 iunie este ING Asigurari de viata.
Alexandru Tomescu se alatura astfel campaniei “Inima Copiilor pentru Marie Curie”, desfasurata de Asociatia “Inima Copiilor” in perioada 1 aprilie – 30 iunie 2011. Campania isi propune strangerea de fonduri pentru sustinerea Departamentului de cardiochirurgie de la Spitalul de copii Marie Curie din Bucuresti.

Departamentul a fost construit la initiativa, sub coordonarea si prin contributia substantiala a Asociatiei “Inima Copiilor”, care in 2009 a realizat una dintre cele mai de succes campanii de strangere de fonduri. Ca si acum doi ani, principala metoda de a contribui consta in donatia a 2 Euro printr-un SMS la numarul scurt 890 (numar oferit gratuit de Cosmote, Orange si Vodafone, pentru care nu se percepe TVA).

In Romania, peste 1000 de copii bolnavi de inima au nevoie de interventie chirurgicala anual, majoritatea putand avea o viata normala in urma unei astfel de interventii. In tara noastra functioneaza in momentul de fata doua centre de cardiochirurgie pediatrica, unde sunt operati anual mai putin de 500 de copii. Ceilalti copii, fie sunt operati in strainatate (pe cheltuiala statului roman sau a parintilor), fie mor.
In Departamentul de cardiochirurgie de la Marie Curie a carui activitate urmeaza sa inceapa in urmatoarele luni, ar trebui sa fie operati anul acesta aproximativ 100 de copii.
Totul este insa pus sub semnul intrebarii datorita lipsei fondurilor necesare pentru operatii si pentru specializarea personalului medical.

Pentru ca 100 de copii sa poata fi operati anul acesta la Marie Curie, Alexandru Tomescu a scos la licitatie cea mai draga partitura a sa, cea pe care a folosit-o pentru pregatirea concertului

Fondurile rezultate din vanzarea partiturii vor fi folosite integral pentru sustinerea activitatii Departamentului de cardiochirurgie al Spitalului de copii "Marie Curie".


Sondaj

Considerati ca olimpiadele scolare sunt o buna modalitate de motivare a elevilor cu performante?