label Dictionare autorenew 2025-10-17, 22:25
Oras pe malul V al Marii Japoniei, pe un promontoriu care avanseaza in Golful Petru cel Mare; populatie (estimare 1996): 627 000 loc. Este capitala regiunii Primorski Krai a Federatiei Ruse si unul dintre cele mai importante centre economice si culturale ale Rusiei Orientale, fiind totodata cel mai mare oras. Vladivostok este punctul terminus al caii ferate transsiberiene (9 289 km incepand de la Moscova) si al Rutei Maritime de Nord, centru de comunicatii pentru teritoriile din Pacific si cel mai mare port rusesc la Oceanul Pacific, baza navala cheie a flotei din Pacific. Portul este mentinut deschis in timpul iernii cu ajutorul spargatoarelor de gheata.