Pozitie filosofica antica, conform careia cunoasterea absoluta a lucrurilor este in ultima instanta intangibila si, in consecinta, singura atitudine adecvata este suspendarea judecatii. Isi are originea in invataturile filosofului grec Piron, care a sustinut ca pacea spiritului se afla in renuntarea la orice pretentie privitoare la cunoastere.