Magiciana vestita, fiica lui Aeetes, regele din Colchis, si nepoata Circei. Cand argonautii au sosit in Colchis in cautarea Lanii de Aur, Medea, prin vrajile ei, l-a ajutat pe Iason sa iasa biruitor din toate incercarile la care l-a supus Aeetes si sa puna mana pe pretioasa lana. Cum Iason ii fagaduise sa o ia in casatorie, Medea n-a pregetat apoi sa fuga cu el pe mare si sa-l ia cu sine drept zalog si pe Absyrtus, fratele ei mai mic. Mai tarziu, ca sa scape de urmarirea lui Aeetes, care se luase dupa fugari, ea si-a taiat fratele in bucati si le-a aruncat in urma ei, in mare. o data scapati si dupa multe peregrinari, cei doi ajung la Iolcus. Acolo, primul act al Medeei este sa-l pedepseasca pe Pelias, uzurpatorul tronului care i-ar fi cuvenit de drept lui Iason. Tot Pelias fusese cel care-l trimisese pe Iason in Colchis cu gandul ascuns sa-l piarda. Medea urzeste o pedeapsa crunta: sub cuvant ca datorita vrajilor ei ea poate readuce la tinerete pe oricine se va lasa taiat in bucati si fiert intr-un cazan cu anumite buruieni, ea le determina pe fiicele lui Pelias sa-si macelareasca propriul tata si sa-l fiarba in cazanul din care, bineinteles, n-a mai iesit viu niciodata. In urma acestei noi crime, Medea si Iason sunt izgoniti din Iolcus de catre Acastus, fiul lui Pelias. Ei se statornicesc in cetate Corinthului, unde traiesc cativa ani, pana in ziua in care Iason o paraseste pe Medea pentru a se casatori cu Glauce, fiica regelui Creon. In preajma nuntii, Medea e alungata. Inainte de plecare ea pedepseste insa tradarea lui Iason. O ucide pe Glauce, isi omoara apoi propriii copii nascuti cu Iason, si aceasta sub ochii parintelui lor, dupa care-si ia zborul intr-un car tras de niste cai inaripati, si dispare in vazduh. Se duce la Athenae unde se casatoreste cu regele Aegeus, este gonita si de acolo si silita din nou sa ia calea pribegiei. Medea se intoarce in cele din urma acasa, in Colchis. Acolo il alunga de la domnie pe uzurpatorul tronului si-si inscauneaza din nou tatal, pe Aeetes, care fusese detronat. Impacarea dintre tata si fiica este dublata, intr-o alta versiune, si de impacarea Medeei cu Iason, care - se spunea - ar fi venit in cele din urma dupa ea, in Colchis.
MEDEA (MEDEEA)
label
Dictionare
calendar_month
2006-08-04, 00:00
autorenew
2025-10-17, 22:26
history_edu
calificativ.ro