Cunoscut mai întâi din revista ,,Vatra”(1894) de un cerc mai restrâns de cititori,intrat apoi în constiinta publicului si a criticii literare o data cu publicarea în volum (1906),romanul ,,Mara” a cunoscut trei editii în timpul vietii autorului,fiind tradus si în numeroase limbi straine.Interesul pentru roman a crescut de la o editie la alta.Paralel,critica si istoriografia literara si-au îmbogatit,adâncit si,nu de putine ori,si-au revizuit judecatile de valoare asupra romanului. Prin elementul social si îndeosebi cel etnografic – lumea târgului transilvanean,viata breslelor,obiceiurile la culesul viilor în Podgoria Ardealului ,Verboncul - ,prin oglindirea realista a societatii transilvane de la jumatatea sec. al XIX-lea , romanul ,,Mara” capata si istoricitate,cu toate ca nu este un roman istoric. Viata meseriasilor,munca în atelierele mestesugaresti,traditiile pastrate în sânul breslelor erau teme deja întâlnite în literatura universala,înca de la începutul sec al XIX-lea.Bun cunoscator de limba si literatura germana,lui Slavici îi erau familiare povestirile lui Ernst Theodor Amadeus Hoffman: ,, Meister Floch” , ,,Meister Johannes Wacht” si ,îndeosebi, ,, Meister Martin,der Küfner und seine Gesellen” . Sunt prezente aici raporturile dintre calfe si patroni,munca si viata în atelierele mestesugaresti,alegerile din bresle,concurenta între calfe pentru obtinerea mâinii fetei mestesugarului etc. . Desi exista mai multe elemente prin care este realizata monografia,în acest roman unele fragmente scot cel mai bine în evidenta caracteristicile sale. Un punct de plecare îl constituie situarea în timp si spatiu a actiunii, adica la mijlocul sec. al XIX-lea,în timp ce spatiul este redus la zona Lipova-Radna-Arad,doar episodic actiunea desfasurându-se si în alte puncte geografice.Date mai concrete pentru încadrarea actiunii în epoca gasim în roman: Hubar,macelarul din Lipova,realizeaza în timpul ,,revolutiei de la 1848 o frumoasa avere” ,apoi ca ,,beamter” îi merge si mai bine; despre Andrei Corbu,nobil de Carpenis,se aminteste ca a fost închis în timpul ,,revolutiunii” pentru ca în anii urmatori sa nu mai reprezinte ,,nimic” .Însa cele mai importante ramân informatiile din capitolul ,,Verboncul” ,prin relatarile despre luptele duse de italieni,sub conducerea lui Garibaldi,pentru unificarea Italiei,care culmineaza cu victoriile din 1859 împotriva armatelor austriece : ,,Feciorii dusi în catanie, pe la Mantaua,Verona si Venetia scriau de acolo ca s-a ivit un oarecare Garibaldi ,mare general, care umbla sa-i adune pe italieni sub arme si sa-i ridice împotriva împaratului” .Asadar, putem localiza actiunea romanului ,,Mara” între anii 1850-1860 . Lumea meseriasilor din acea zona ,a târgovetilor, este lumea pe care Slavici o cunostea din vremea copilariei.Astfel,mediul este redat în aceasta zona de interferenta dintre sat si oras ,într-un târg ardelenesc de pe valea Muresului si , ,,spre deosebire de marile nuvele,unde lumea era aproape exclusiv taraneasca” , în ,,Mara” ,ea se compune din negustori si mica burghezie . În Lipova si Radna – târgusoare abia pornite pe calea urbanizarii, îndeletnicirile coexistau înte ele . ,,Precupeata” Mara mostenise de la raposatul ei sot o livada cu pruni pe lunca Muresului si o vie în dealul dinspre Paulis . Starostele Bocioaca si toti ceilalti aveau si ei locuri de cultura în jurul oraselului,pe care le munceau la timpul potrivit , ca buni gospodari,paralel cu meseria. De aici si mentalitatea lor de sateni,prezenta în legile nescrise ale colectivitatii. Capitolele din ,,Mara” dedicate lumii breslelor transilvane nu alcatuiesc tablouri disparate,ci se integreaza organic actiunii prin afinitatile si antagonismele dintre personajele romanului.Episoadele dedicate cojocarului Bocioaca si ucenicului sau Trica, macelarului Hubar si fiului sau Natl – mai ales pregatirii acestuia pentru ,,lovitura de maestru” în urma careia trebuia sa fie primit în sânul breslei -,se constituie în veritabile pagini de antologie ,în care documentul de epoca este dublat de maiestria comunicarii artistice,ca si în capitolul dedicat culesului de vii în Podgoria Ardealului,sateanul producator de vinuri devenind si el un ,,maestru” viticultor ,dublat însa si de ,,negustorul” care stie cum sa-si valorifice produsul viticol : „De la Radna înainte,spre apus,se întinde podgoria cea vestita a Aradului,un lung sir de dealuri acoperite cu vii.Cale de o zi buna,pâna la Maderat,la poalele dealurilor,sat se însira de sat,iar printre vii sunt risipite cramele,pe care nimeni n-a încercat sa le numere.[...] Ici fluier,colo cimpoi,mai departe o chitara,o vioara,o harmonica si iar un taraf de lautari,pretutindenea câte o descarcatura de pusca,o racheta ori cel putin câte un chiot de fiecare vadra turnata în botoi, si toti stau la povesti,cânta,joaca,petrec în zburdalnica învalmaseala.” Sunt prezente si câteva dintre institutiile satului : mânastirea cu ,,ferestrile date în alb,ca sa nu se vada prin ele” , care nu se deschideau niciodata, si cu ziduri înalte ,biserica ,scoala. Rânduiala breslelor,ca si traditia, ,,era pazita cu sfintenie”, ,,iar dupa rânduiala breslei nu puteau sa intre în rândul patronilor decât acela care si-a facut anii de ucenicie,a lucrat un an la patronul care l-a scos calfa si a mai facut si doi ani de calatorie.”Cel mai patrunzator fragment în aceasta directie este în cap. al XIII-lea : ,,Dupa rânduiala breslelor,calfa de macelar care avea sa faca în fata starostelui si a oamenilor de încredere ai breslei taietura de maiestru. [...] Drept încheiere se facea cântarirea...” Un alt pasaj memorabil este si prezentarea târgului de toamna de la Arad : „Mare lucru târgul de toamna de la Arad ! Timp de câteva saptamâni ,drumurile de tara toate sunt pline de care încarcate,care aduc bogatiile din sapte tinuturi ,ca sa le desfasoare prin pietele si prin ulitele Aradului si pe câmpia dimprejurul lui,unde s-aduna care cu poame de pe Crisuri si din valea Muresului... Ce multime de oameni si ce amestecatura de porturi si de limbi ! E parca aici e mijlocul pamântului unde se întâlnesc toate neamurile...români,colo unguri,mai departe svabi ori sârbi,iar printre acestia slovaci,ba pâna chiar si bulgari. [...] ” Totodata,un aer dramatic învaluie romanul în capitolul al XIX-lea, odata cu recrutarea pentru armata si Verboncul : „[...] În vreme ce recrutarea se facea cu usile închise,Verboncul era în piata,...Acela care prindea mâna ori primea sapca era prins,trebuia sa deserteze s paharul si ,vrea,nu vrea ,era trecut în condica si i se numara si o suta de florini drept bani de cheltuiala. Si nu era unul caruia i se-nfunda sapca pe neasteptate în cap,apoi nu mai avea cui sa i se plânga daca pacatul l-a dus pe acolo... De aceea toata lumea era cuprinsa de spaima si mumele-si puneau sub lacat feciorii,iar femeile îsi tineau de pulpana barbatii [...]” Din conflictele existente în roman,putem deduce ca legile naturii si ale colectivitatii sunt în continua schimbare ,celor mai vârstnici fiindu-le greu sa se adapteze,sa lase frâu liber dezvoltarii tinerilor care aveau deja în simtamânt traditia ,dar cautau noutatea . „ este romanul socialitatii învingatoare pe toate planurile, în confruntarea cu indivizii , luati în parte,pe care natura si vârsta îi împing vremelnic la nesupunere.Colectivitatea face legea pe care individul e tinut s-o respecte; el nu simte deocamdata în aceasta necesitate individuala caracterul opresiv. O primeste ca si cum legea tuturor ar fi buna si pentru el.” ( N. Manolescu)