Esecul reunificariiCongresul de la Viena (18141815) ajunge la un acord privind intemeierea unui regat al Tarilor de Jos care sa reuneasca fostele Provincii Unite, fostele Tari de Jos austriece si Liège, avandu-l ca rege pe Wilhelm de Orania-Nassau (Wilhelm I). Reorganizarea fostului Sfant Imperiu implica, in acelasi timp, si unele ajustari: Prusia, care primeste Renania, obtine ca acesteia sa-i fie alipite Eupen si Malmedy, precum si teritorii luxemburgheze; Wilhelm I renunta la posesiunile sale germane (din Nassau) si primeste, in schimb, cu titlu personal, ducatul Luxemburg, ridicat la rangul de mare ducat; acest mare ducat este parte integranta din Confederatia germana; chiar la Luxemburg este instalata o garnizoana confederala (prusaca, de fapt).Constitutia (putin liberala) a regatului Tarilor de Jos instaureaza, in principiu, un echilibru intre nord si sud. Exista doua capitale: Haga si Bruxelles. In practica, nordul pastreaza puterea politica. Marele ducat al Luxemburgului, teoretic distinct, este administrat ca o provincie a regatului.In sud, nemultumirea se manifesta in trei domenii: religios: Biserica catolica se mobilizeaza impotriva politicii voit anticlericale a lui Wilhelm I; lingvistic: pentru a inlatura influenta franceza, Wilhelm I impune olandeza ca singura limba oficiala in provinciile flamande si la Bruxelles; aceasta jigneste si ingrijoreaza atat pe valoni, cat si o mare parte a burgheziei flamande care este francofona; politic: minoritatea liberala se opune autoritarismului regal.Nasterea BelgieiLa sfarsitul anilor 1820, catolicii si liberalii din sud se unesc ("unionismul") pentru a revendica adoptarea reformelor: sentimentul national belgian se cristalizeaza prin opozitie fata de olandezi. Revolutia izbucneste la Bruxelles in august 1830. Imediat canalizata de burghezie, ea rezista in septembrie trupelor regale deplasate in capitala. Din octombrie, un guvern provizoriu proclama independenta Belgiei. In luna urmatoare, acesta organizeaza alegerea unui Congres care, in 1831, adopta o Constitutie ce pune bazele unei monarhii parlamentare.Simultan, la Londra, la initiativa Angliei, este intrunita o conferinta internationala. In cadrul acesteia se recunoaste dreptul Belgiei la independenta (mai putin de catre Wilhelm I), iar tara este declarata neutra perpetuu.Ca rege al Belgiei, congresul il desemneaza initial pe Louis, duce de Nemours, cel de-al doilea fiu al lui Ludovic-Filip. Pentru a nu rani Anglia in amorul propriu, cel din urma refuza, iar apoi il sustine pe candidatul Londrei, Leopold de Saxa-Coburg-Gotha (Leopold I, proclamat la 21 iulie 1831).Cea mai spinoasa problema ramane cea a frontierelor noului stat. Conferinta exclude din cadrul acestora, la sfarsitul anului 1830, teritorii (in mare parte catolice) pe care belgienii le revendica: Flandra zeelandeza, Brabantul septentrional, Limburgul oriental (Maastricht), marele ducat de Luxemburg. Cu toate acestea, Leopold obtine dreptul de a mentine in asteptarea unei reglementari Maastricht si marele ducat (cu exceptia orasului Luxemburg care-si pastreaza garnizoana prusaca). In august 1831, Wilhelm I organizeaza o tentativa de recucerire a Belgiei, dar trupele franceze, chemate in ajutor de Leopold, resping atacul. Doua luni mai tarziu, conferinta decide divizarea marelui ducat.Wilhelm I nu accepta situatia decat in 1838, iar tratatul de la Londra din 1839 pune capat conflictului. Belgia trebuie sa restituie Maastricht si jumatatea rasariteana a Luxemburgului (ramas mare ducat). Wilhelm I il recupereaza, tot cu titlu personal, si in cadrul Confederatiei germane. In acelasi timp, Limburgul olandez, inclusiv Maastrichtul, intra in aceeasi Confederatie.
SPATIUL GERMANIC SI LOTHARINGIAN-ESECUL REUNIFICARII
label
Cultura generala
calendar_month
2006-02-06, 00:00
autorenew
2025-10-17, 22:26
history_edu
calificativ.ro
