Perioada monarhiei absoluteIn conditiile in care asasinarea lui Henric al IV-lea, in 1610, a dus la slabirea monarhiei, cardinalul Richelieu, ministrul lui Ludovic al XIII-lea din 1624 pana la moartea sa in 1642, va fi cel care va restabili si intari autoritatea statului.Incepand din 1643, cardinalul Mazarin continua aceasta politica, in ciuda rezistentei notabililor si marilor nobili ai regatului (Fronda). La moartea acestuia, in 1661, Ludovic al XIV-lea decide sa exercite singur puterea, in acelasi spirit.Expansiunea in secolul al XVII-leaFiind in stransa legatura cu lupta impotriva Habsburgilor (din Spania si Austria), expansiunea teritoriala se supune unor conditii de ordin strategic: se pune problema ocuparii unor pozitii ce ar permite interventia in Germania (sau in Italia) si a sustragerii de sub controlul Habsburgilor a pozitiilor care le-ar usura acestora interventia in Franta. In 1648 (tratatele din Westfalia, care pun capat Razboiului de 30 de ani), Franta obtine recunoasterea suveranitatii sale asupra celor trei Episcopate (ocupate din 1552) si a unor teritorii diverse din Alsacia. Ea dispune astfel de capete de pod enclavizate aflate chiar in imperiu. Tratatul Pirineilor (1659) incheie razboiul impotriva Spaniei, care cedeaza Frantei: in sud, Roussillon si jumatate din Cerdagne; in nord, Artois (mai putin Saint-Omer) si portiuni din Flandra maritima, din Hainaut si Luxemburg.Razboaiele (impotriva Habsburgilor, a Olandei, a Angliei etc.) ocupa mai mult de trei decenii din domnia efectiva (16611715) a lui Ludovic al XIV-lea. Rezultatul este o expansiune teritoriala importanta, dar care nu se ridica, poate, la inaltimea efortului depus. Sunt anexate regatului: o parte a Tarilor de Jos spaniole; Franche-Comté, cucerit in 1678 de la Spania, restul Alsaciei, inclusiv Strasbourg.Expansiunea in secolul al XVIII-leaContextul diplomatic s-a schimbat: Bourbonii ocupa tronul Spaniei incepand din 1700; Tarile de Jos trec in posesia Austriei in 1714.Dorinta de noi anexiuni paleste chiar pana la pierderea de catre autoritatile franceze a momentului in care Tarile de Jos austriece ar fi putut fi incorporate regatului. De altfel, Franta sfarseste prin a se alia cu Austria (impotriva Angliei si a Prusiei) in 1756. Cu toate acestea, expansiunea continua. Stanislas Leszczynski, socrul lui Ludovic al XV-lea, rege al Poloniei, alungat de rusi, devine in 1738 duce al Lorenei, cu titlu viager (ocupa astfel locul lui Francisc, sotul Mariei-Tereza a Austriei care, in compensatie, primeste Marele Ducat al Toscanei). La moartea lui Stanislas (1766), Lorena este alipita regatului. Pe de alta parte, in 1768, republica Genova cedeaza Corsica Frantei (a se vedea p. 45).In 1789, teritoriul francez nu difera prea mult de cel din zilele noastre: lipsesc Savoia, Nisa si cateva enclave (Avignon si comitatul Venaissin, principatul de Montbéliard, orasul Mulhouse...).Organizarea teritorialaIn ciuda absolutismului monarhic, Franta secolului al XVIII-lea ramane, in multe privinte, un mozaic al particularitatilor.Exista, cu toate acestea, un anume sentiment al unitatii, caruia i se pot atribui trei cauze: atasamentul fata de monarhie, a carei legitimitate nu este contestata, o centralizare administrativa crescanda, ale carei elemente de legatura esentiale sunt reprezentate de intendentii regali, prestigiul limbii franceze, pe care elita o stapaneste (sau se straduieste sa o stapaneasca) peste tot in tara.Principalele diviziuni politico-administrative guvernorate si generalitati nu coincid decat partial. Guvernoratele, avand vocatie militara si de mentinere a ordinii, au in fruntea lor un principe sau un mare senior. Totodata, deoarece unii guvernatori si-au depasit atributiile in timpul razboaielor religioase sau al Frondei, au fost deposedati de puterile lor de catre monarhie. Guvernoratele raman insa cadrele de referinta: dupa revolutie vor fi denumite cu termenul de "vechile provincii". Generalitatile, conduse de intendenti, sunt cele mai importante circumscriptii ale Vechiului Regim: intendentii intruchipeaza peste tot si in toate domeniile (fiscalitate, politie, lucrari publice etc.) autoritatea regelui.Desi au rol de instante judiciare, parlamentele si curtile suverane joaca un rol politic important la sfarsitul Vechiului Regim. Distinctia intre "tinuturile de Stari" si celelalte (denumite "de electiune") consta in sistemul fiscal: in primele, in principiu, o adunare ("a Starilor") voteaza si repartizeaza impozitele, iar in celelalte agentii regali actioneaza direct.
SPATIUL GALIC-PERIOADA MONARHIEI ABSOLUTE
label
Cultura generala
calendar_month
2006-02-06, 00:00
autorenew
2025-10-17, 22:26
history_edu
calificativ.ro
